Spectacol – lecție de folclor oferit de Teatrul „Jean Bart”, oferit de Ansamblul Artistic Profesionist „Baladele Deltei”

Teatrul Jean Bart din Tulcea. FOTO Cătălin Schipor

Reluate în 2017 după o pauză de șase ani, aceste spectacole aduc arta tradițională a neamului românesc în atenția micilor spectatori care, alături de doamnele educatoare sau învățătoare, dobândesc un bagaj de cunoștințe în acest domeniu. Prin participări la aceste spectacole, copiii au astfel șansa de a deveni în timp iubitori și susținători ai valorilor morale, artistice și tehnice ale comunității locale, ale patrimoniului cultural național și universal.

Cultivarea valorilor și autenticității creației populare contemporane, precum și a artei interpretative profesioniste este unul din obiectivele Ansamblului Artistic Profesionist „Baladele Deltei”. Copiii vor lua parte la un spectacol de folclor muzical – coregrafic incluzând suite de jocuri populare din unele zone etno – folclorice ale țării, vor afla informații despre varietatea costumelor populare, le vor fi prezentate de către membrii Orchestrei Ansamblului „Baladele Deltei” diferite instrumente muzicale tradiționale care susțin jocurile și cântecele prezentate în spectacol, vor asculta cântece populare interpretate de soliștii vocali ai Ansamblului Folcloric „Baladele Deltei”.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*