FOTO Show aviatic spectaculos la Ziua Porților Deschise la Aeroportul „Delta Dunării“ Tulcea

Show aviatic spectaculos la Ziua Porților Deschise la Aeroportul „Delta Dunării“. FOTO CJ Tulcea

Peste o mie de copii au fost prezenți, vineri, 26 aprilie 2024, pe platforma Aeroportului „Delta Dunării“ Tulcea, acolo unde a avut loc, în premieră pentru Tulcea, Ziua Porților Deschise.

Cei mici au aflat mai multe detalii despre ceea ce înseamnă accesul și siguranța pe aeroport, au trecut prin filtrele de control, au aflat care sunt documentele de călătorie și au pornit într-o aventură de neuitat.

Pe platforma aeroportului au verificat de aproape elicopterul militar, au urcat în mașinile de pompieri, s-au distrat probând haina militară, și-au luat amprentele și au socializat cu câinii Jandarmeriei Române.

Cei prezenți pe aeroport în jurul orei 13,.30 au fost martori ai unei demonstrații inedite oferite de salvatorii Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Delta“ al județului Tulcea, care le-au arătat cum se intervine pentru descarcerarea unei persoane rănite.

În jurul orei 14.00, piloții au oferit un scurt spectacol demonstrativ atunci când au aterizat pe aeroportul tulcean.

Evenimentul s-a încheiat cu un senzațional show aviatic, momentul mult așteptat al acestei zile: avioanele Aeroclubului Român au desenat pe cer și au impresionat publicul prezent la închiderea Zilei Porților Deschise la Aeroportul „Delta Dunării“ din Tulcea.

Mii de tulceni au admirat spectacolul în aer oferit de Hawks of Romania, dar și de parașutiști care au adus la sol steagul României.

„Este pentru prima dată când pe aeroportul din Tulcea se organizează această zi specială, Ziua Porților Deschise la aeroport, dar ne dorim să o permanentizăm, pentru că noi și copiii noștri avem dreptul de a ne bucura de ceea ce avem și de ceea ce ne poate oferi județul nostru. Sunt ani în care au fost investite sume aici, au fost patru proiecte pentru ca aeroportul să arate cum arată astăzi. Au fost, în total, șase ani de muncă, de eforturi susținute pentru identificarea fondurilor necesare pentru materializarea acestor proiecte“, a declarat în deschiderea show-ului, președintele Consiliului Județean Tulcea, Horia Teodorescu.

La rândul său, președintele Asociației Comunelor din România – Filiala Tulcea, Eugen Ion, primarul comunei Jurilovca, a vorbit despre importanța investiției în aeroportul tulcean:

„Avem datoria, cât suntem în funcții publice, să lăsam ceva și generațiilor viitoare. Nu trebuie să privim numai în prezent. Un prezent fără viitor nu înseamnă nimic. Eu cred că tărie că această investiție își va arăta, în curând, adevărata valoare“.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui Comunicat de Presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația TLnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe TLnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*