FOTO VIDEO Investiție de amploare în Portul Sulina. Proiectul de modernizare se ridică la 28 de milioane de euro

Lucrări de modernizare în Portul Sulina. FOTO Paul Alexe

Portul Sulina este un punct de referință pentru transportul fluvial și pentru turismul în zonă. Recent, a demarat un proiect ambițios de modernizare, cu scopul de a revigora infrastructura portuară și de a oferi noi oportunități de dezvoltare economică și socială pentru comunitatea locală.

Dragoș Ioniță, directorul general al Administrației Zonei Libere Sulina, a vorbit pentru TLnews, despre importanța acestui proiect.

În primul rând e vorba de valorificarea infrastructurii portuare existente, chiar dacă era într-un stadiu deteriorat. Apoi, poți să te gândești la ceea ce se întâmplă în acest oraș, faptul că sunt doar activități turistice, sezonul este destul de limitat, șase luni, foarte multă lume din această cauză a migrat către locuri mai bune, neavând o activitate pentru 12 luni.

O astfel de dezvoltare va oferi locuri de muncă pentru 12 luni.Sunt foarte mulți tineri care au plecat la școli, își doresc să se întoarcă acasă, dar dragostea trece prin stomac. Trebuie să aibă și ce să facă. Activitatea aceasta va ajuta foarte, foarte mult zona”, a povestit Dragoș Ioniță.

El a explicat în ce constă această investiție și a declarat că valoarea proiectul este de 28 de milioane de euro.

“Vorbim de faza I a proiectului Reabilitarea infrastructurii pietonale – perimetrul 2. Vorbim de 200 de metri liniari de cheu, vertificalizarea cheiului în ideea în care să poți veni cu navele la acostare lipite de cheu, nu mai ești nevoit să folosești un ponton și să riști să ieși cu acest ansamblu în șenalul navigabil.

După verticalizarea cheiului, discutăm despre reabilitarea întregii platforme portuare – etapa I – 28.800 de metri pătrați, aproape trei hectare de platformă portuară. Investiția ajunge la 28 de milioane de euro”, a mai spus directorul general al Administrației Zonei Libere Sulina.

Dragoș Ioniță a anunțat și când va fi încheiat acest proiect ambițios.

“Anul viitor va fi gata. Nu pot spune exact în ce lună, dar vom fi gata. Suntem expuși vântului, dar ne bucurăm de niște constructori cât se poate de serioși, care s-au mobilizat într-un timp foarte scurt impresionant de bine. Aici era fundul mării. Sunt tot felul de epave. Aceste epave sunt necunoscute și datorită solului care diferă. Dar astea le știu de la constructori.

Un alt aspect care ne ține oarecum în loc distanța față de terestru, suntem ca o insulă, accesul se va face doar pe apă și aerian, distanța față de Tulcea ne ține puțin în loc”, a mai declarat directorul general al Administrației Zonei Libere Sulina.

De acum ne vedem și pe CD TV – televiziunea digitală cu cea mai mare acoperire din Sud Estul României: Constanța, Tulcea, Ialomița și Călărași.

Cele mai bune emisiuni și reportaje sunt pe www.cdtv.ro

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui Comunicat de Presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația TLnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe TLnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*