
Administrația Națională de Meteorologie a emis, joi, o atenționare meteorologică Cod Galben de caniculă şi disconfort termic, valabilă până vineri, 03 iulie.
Astfel, potrivit ANM, în intervalul 02 – 03 iulie va fi caniculă în Oltenia, Muntenia, vestul Dobrogei şi în sudul și centrul Moldovei. Temperaturile maxime vor atinge frecvent 35 – 36 de grade şi, izolat, 37 de grade, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va atinge și depăși ușor pragul critic de 80 de unități, astfel că disconfortul termic va fi accentuat.
„Indicele temperatură umezeală (ITU) va atinge pragul critic de 80 de unități pe arii restrânse și în restul zonelor de câmpie și podiș. În sud-estul teritoriului vremea se va menține caniculară și la finalul săptămânii”, au precizat reprezentanții ANM.
Be the first to comment