Polițiștii au fost prezenți la Ziua Porților Deschise la Aeroportul Tulcea  

Polițiștii au fost prezenți la Ziua Porților Deschise la Aeroportul Tulcea. FOTO IPJ Tulcea

Polițiștii tulceni au sprijinit evenimentul public organizat de Consiliul Județean Tulcea și au desfășurat activități la Aeroportul Internațional ,,Delta Dunării”.

Evenimentul organizat a atras sute de vizitatori de toate vârstele, ce au avut ocazia să vadă dotarea Inspectoratului.

“Polițiștii Serviciului Rutier au desfășurat activități preventive cu laboratorul mobil de educație rutieră și au prezentat modul de funcționare al aparatelor de detectare a vitezei cât și  trusele de testare a conducătorilor auto din dotarea Poliției Rutiere.

La această activitate au fost prezenți și polițiștii din cadrul Serviciului Criminalistic, ce au expus trusa pentru prelevarea urmelor digitale, unde copilașii și-au putut vedea propriile amprente pe hârtie, iar colegii noștri din cadrul Biroului Siguranță Școlară cât și cei din cadrul  Compartimentului Analiză și Prevenirea Criminalității au oferit informații despre comportamentul adecvat la școală și în societate” – IPJ Tulcea.

 

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui Comunicat de Presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația TLnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe TLnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*