
Un incendiu izbucnit la o casă din comuna tulceană Slava Cercheză a fost lichidat la timp de pompierii militari.
Alarma a fost dată în jurul orei 8.00 a zilei de 4 ianuarie. Salvatorii Stației de pompieri Babadag au fost solicitați să intervină pentru limitarea efectelor unui incendiu care se manifesta în podul unei case.
O autospecială de stingere cu apă și spumă, o mașină SMURD și 8 subofițeri s-au deplasat la locul intervenției. Flăcările au cuprins o suprafață de aproximativ 10 metri din podul casei, care era construit din grinzi, șipci, lut și stuf. Pentru a limita pagubele, pompierii au evacuat bunurile materiale din camerele afectate.
Pompierii spun că o cauză probabilă a producerii incendiului este neizolarea corespunzătoare a coșului de fum față de materialele combustibile din jur.
Be the first to comment