Doi adulți și un copil, morți într-un accident rutier petrecut la ieșire din Tulcea către Agighiol. Alte trei persoane au fost rănite

Doi adulți și un copil, morți într-un accident rutier petrecut la ieșire din Tulcea către Agighiol. FOTO IPJ Tulcea

Doi adulți și un copil au murit într-un accident rutier petrecut duminică, 13 februarie, pe DJ 222, la ieșire din Tulcea către Agighiol, iar alte trei persoane, ăntre care și un copil, au fost rănite și transportate la spital.

Potrivit IPJ Tulcea, din primele verificări efectuate la fața locului de către polițiști a reieșit că un tânăr în vârsta de 20 de ani, din Tulcea, în timp ce conducea un autoturism din direcția localității Agighiol către Tulcea, a intrat în coliziune cu un arbore aflat pe marginea drumului. În autoturism se aflau șase persoane, patru adulți și doi minori, toți de sex masculin.

La fața locului s-au deplasat două echipaje cu o autospecială de descarcerare și o ambulanță SMURD, precum și trei ambulanțe de la SAJ Tulcea.

„Salvatorii au acționat extragerea a doi adulți, ce prezentau semne incompatibile cu viața și a unuia dintre minori găsit în stop cardiorespirator. Din nefericire, după efectuarea manevrelor de resuscitare a fost declarat decesul acestuia de către echipajul SAJ. Alți doi adulți și celălalt minor au transportați la spital pentru investigații suplimentare și tratament de specialitate”, au transmis reprezentanții Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Delta” al județului Tulcea.

Doi adulți și un copil, morți într-un accident rutier petrecut la ieșire din Tulcea către Agighiol. FOTO ISU Tulcea

Conducătorul auto poseda permis de conducere corespunzător și nu se afla sub influența băuturilor alcoolice. În cauză, polițiștii au întocmit dosar de cercetare penală și în continuare se efectuează cercetări.

 

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui Comunicat de Presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația TLnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe TLnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*