Consiliul Județean Tulcea va premia sportivii și antrenorii care obțin performanțe notabile

Consiliul Județean Tulcea va premia sportivii și antrenorii care obțin performanțe notabile. FOTO CJ Tulcea

Consiliul Județean Tulcea urmează să voteze proiectul de hotărâre privind premierea, în condițiile legii, a sportivilor tulceni care au obținut performanțe deosebite la competițiile sportive naționale și internaționale oficiale și a antrenorilor principali care au contribuit la realizarea acestor performanțe.

„În ultimii ani, tinerii sportivi din județul Tulcea au adus acasă premii importante la competițiile naționale, balcanice, europene sau chiar mondiale, iar sportivii tulceni se pot lăuda și cu participări și premii la olimpiade. Performanța, însă, trebuie recunoscută și recompensată de instituțiile administrației publice județene, iar Consiliul Județean are posibilitatea, așadar, de a acorda premii care să răsplătească eforturile depuse și să recunoască meritele deosebite obținute în cadrul competițiilor naționale sau internaționale“, se arată în referatul de aprobare anexat proiectului de hotărâre.

Conform Regulamentului privind premierea sportivilor și antrenorilor, vor fi premiați doar sportivii care au obținut locurile I-VI la competițiile sportive naționale și internaționale oficiale, dar și antrenorii principali care au contribuit la realizarea acestor performanțe.

Premierea nominală a sportivilor tulceni și a antrenorilor principali care au obținut performanțe sportive deosebite se va face prin hotărâre a Consiliului Județean, la solicitarea structurii sportive. Solicitările structurii sportive pentru premierea sportivilor tulceni și a antrenorilor principali ai acestora se vor depune în termen de cel mult 12 luni de la data obținerii performanțelor sportive pentru care se solicită premierea, se mai arată în acest Regulament.

Cele mai mari sume vor primite de cei care participă la Jocurile Olimpice: 20.000 de lei pentru locul I, respectiv 5.000 de lei pentru locul VI.

Regulamentul a fost postat pe site-ul Consiliului Județean Tulcea, în dezbatere publică, pe data de 6 ianuarie, iar cei interesați pot prezenta, în scris, în termen de 10 zile calendaristice de la publicarea acestui anunț, propuneri, sugestii și opinii cu caracter de recomandare.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui Comunicat de Presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația TLnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe TLnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*