Cum caracterizați anul 2017 pentru dumneavoastră și pentru Tulcea?
În plan personal, anul 2017 și îmi permit să vorbesc și în numele instituției pe care o reprezint, a fost un an ușor mai agitat, mai complicat, mai complex, ca și vremurile, de altfel, pe care le trăim. Dar, activitatea în administrație este zilnic o provocare, și fiecare an înseamnă, dacă vreți, o abordare diferită și un motiv în plus ca să poți justifica în fața electoratului că într-adevăr, alegerea nu a fost întâmplătoare.
Simțiți că ați făcut tot ceea ce puteați să faceți în 2017?
Dumnezeule, nu! Cine ar putea spune acest lucru sau l-ar spune, eu cred că ar da dovadă de o ușoară ipocrizie. Ori de câte or îți propui, mai ales în administrație, să duci la îndeplinire zece puncte, vă spun eu că viața, vremurile, conjunctura, situațiile, te pot duce într-un caz extrem de fericit că ai terminat la zece și să fi făcut șase- șapte, deja mai mult decât se poate. Provocările în administrație sunt atât de dure de multe ori, și constrângerile și situațiile și dacă vreți și mediul politic, economic din viața de zi cu zi, încât e foarte greu să poți spune așa, cu foarte multă seninătate, că ai făcut tot ce ți-ai propus. Asta face parte din limbajul de lemn al unora care reprezintă politica românească.
Apropo de propuneri, ce v-ați propus pentru anul următor, 2018?
Pentru anul următor, cred că fiecare cetățean al municipiului Tulcea îți dorește să fie sănătos în primul rând, ceea ce le doresc și eu tuturor concitadinilor mei. Ne dorim un an poate mai liniștit, cu toate că nu cred că o să fie mai liniștit. Ne dorim ca bunul Dumnezeu să ne aibă în pază pe toți, și față de ceea ce și-a propus fiecare în familie, la locul de muncă, repet, măcar, peste jumătate plus unu, ca să discutăm în termeni electorali, să se îndeplinească. Deci, profit de ocazia aceasta să le doresc tulcenilor sărbători liniștite, sănătate, să fie alături de familie și să privească, așa cum ne caracterizează pe noi, românii în general, foarte mult optimismul care vine. În rest, Doamne ajută pentru toți cei care vă vizionează și vă ascultă.
Personal, ce vă doriți de la anul următor?
Sănătate, în primul rând, liniște, și dacă vreți și în continuare, susținerea cetățenilor față de ceea ce ne-am propus. Evident că nu toată lumea este mulțumită de ceea ce facem , evident că mai sunt și critici, unele pe bună dreptate și ni le asumăm, dar una peste alta ne străduim și noi ca din ceea ce ne-am propus să facem, vrem ca majoritatea investițiilor pe care bugetul local le va aloca în 2018, să aibă ca și destinație reabilitarea infrastructurii stradale a municipiului Tulcea.
Este un lucru care îi face pe mulți să sufere. Am văzut că ați început anumite străzi, mai aveți ceva de lucru.
Sigur că da, este o nemulțumire pe care o resimt și eu, zilnic, în discuțiile cu cetățenii, în mesajele pe care le primesc, ne-o asumăm, dar pe de altă parte să nu uităm că municipiul Tulcea, în ultimii cinci ani, a trecut prin schimbări profunde în ceea ce înseamnă reabilitarea distribuției de apă și canalizare, pe un masterplan de aproape 130 de milioane de euro, din care 80 de milioane de euro au fost alocați doar municipiului Tulcea. Cu alte cuvinte, 135 de străzi din municipiu au primit distribuție de apă nouă, dintr-o rețea de canalizare menajeră nouă, din care vreau să menționez că 80 de străzi nici măcar nu aveau până la acel moment canalizare menajeră. E foarte greu ca toate aceste străzi să le aduci într-un timp record, la starea inițială. Ne străduim, și eu cred că într-un grafic cu foarte multă rezonabilitate, în doi-trei ani, putem să aducem cam tot ceea ce creează acum un disconfort și un deranj vădit cetățenilor, la norme măcar medii de circulație și de ce nu, chiar peste medie.
Be the first to comment