Alertă în județul Tulcea după ce o minoră de 16 ani a dispărut după ce a plecat de la o mătușă

Minora Maria Radu a dispărut de la domiciliu. FOTO IPJ Tulcea

Polițiștii tulceni caută o minoră, de 16 ani, care a plecat de la domiciliul mătușii sale și nu a mai revenit. Persoanele care pot oferi informaţii ce pot conduce la depistarea acesteia sunt rugate să sune la numărul unic de urgenţă 112 sau să anunţe cea mai apropiată unitate de poliţie.

În cursul zilei de 18 septembrie, poliţiştii Serviciului de Investigații Criminale Tulcea au fost sesizaţi despre dispariţia unei minore, Maria Radu de 16 de ani, din comuna Casimcea, județul Tulcea, care la data de 17 septembrie, ar fi plecat de la domiciliul mătușii sale, situat în Tulcea și până în prezent nu a mai revenit.

Fata are 1,60 metri înălţime, constituție astenică, păr șaten, ondulat, lung până la nivelul umerilor, față ovală, ochi căprui, fără semne particulare.

La momentul dispariției, aceasta purta un tricou, pantaloni de tip blue jeans de culoare albastră.

În prezent, poliţiştii desfășoară activităţi pentru găsirea acesteia.

Persoanele ce pot oferi informaţii care să conducă la găsirea minorei dispărute sunt rugate să sune la numărul unic de urgenţă 112, ori să anunţe cea mai apropiată unitate de poliţie.

UPDATE:

Polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Tulcea au identificat minora de 16 ani, pe raza municipiului Tulcea, nefiind victima vreunei infracțiuni.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*