Accidentul naval a avut loc pe 6 octombrie, în apropiere de Murighiol, pe lacul Isac.
Polițiștii Postului de Poliție Murighiol au fost sesizati despre faptul că, în urma unui eveniment naval, mai multe persoane ar fi căzut în apele lacului Isac.
Din primele verificări a rezultat că, în această dimineață, 3 bărbați din județul Arad, în timp ce se deplasau cu o ambarcatiune către o zonă de pescuit, aceasta s-ar fi înclinat, iar bărbații ar fi căzut în apă.
În urma evenimentului a rezultat decesul unui turist, un bărbat de 39 de ani, din județul Arad.
Ambarcațiunea era condusă de proprietarul unei pensiuni, Eduard M. Surse apropiate anchetei au declarat că ocupanții ambarcațiunii ar fi putut să fie în stare de ebrietate. Acest lucru va fi stabilit în ancheta care urmează și în urma probelor prelegate de medici.
Polițiștii efectuează cercetări pentru a stabili cu exactitate împrejurările în care s-a produs acest eveniment, în cadrul unui dosar penal, întocmit sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă.
Administrația Rezervației Biosfera Delta Dunării a declanșat imediat o anchetă în acest caz.
“Am decis suspendarea de îndată a tuturor autorizațiilor de transport pentru proprietarul ambarcațiunii. Totodată, vom intensifica și mai mult controalele în Delta Dunării pentru a preveni astfel de tragedii. Aceste controale vor fi realizate de echipe mixte formate din inspectori ARBDD, jandarmi, polițiști și lucrători de la Garda de Coastă”, a declarat, pentru Tulcea NEWS, Guvernatorul ARBDD, Cătălin Țibuleac.
Be the first to comment