FOTO VIDEO Acuzații grave la adresa primarului Ștefan Ilie. Crescătorii de animale din Luncavița spun că animalele nu au ce mânca pentru că Primăria nu a pus în aplicare o decizie a Instanței. Ilie se apără: “Orice formă de acuză a fost respinsă de Instanțele Judecătorești”

Animale din Luncavița pasc pe un drum plin de praf. FOTO Adrian Boioglu

Situată între Munții Măcinului și Deltă, într-o zonă cu adevărat binecuvântată, comuna tulceană Luncavița și-a făcut, în timp, renumele de a fi una dintre cele mai frumoase din România. Din păcate, o frumusețe pe care o datorează mai mult darurilor primite de la natură și mai puțin faptelor omului.

De mai bine de 15 ani, comunitatea care numără aproximativ 4300 de suflete se află în mijlocul unui conflict local care îi are drept protagoniști pe crescătorii de animale, de o parte, și pe primarul Ștefan Ilie, de cealaltă parte. Primii, reuniți într-o asociație ce cuprinde aproximativ 70 la sută dintre crescătorii de animale din Luncavița și Rachelu (cele două sate ce alcătuiesc comuna Luncavița), reclamă faptul că primarul comunei refuză să le pună la dispoziție o parte din cele 1800 de hectare de islaz ale comunei, necesare pentru a-și putea hrăni animalele pe care le cresc.

Crescătorii de animale din Luncavița, la “război” cu primarul Ștefan Ilie

Ciobanii sunt nevoiți să meargă zeci de kilometri, zilnic, cu animalele pe drumuri pietruite, pline de praf, drumuri pe care circulă și autovehicule și care prezintă pericol atât pentru animale, cât și pentru oameni. Mai mult, crescătorii de animale susțin că, în timp, primarul Ștefan Ilie a schimbat destinația terenurilor de islaz în terenuri agricole, pe care le-ar fi dat în folosința unor persoane care nu se ocupă cu creșterea animalelor.

“Am animale de 43 de ani, suntem prima comună din județul Tulcea în care nu putem crește animale din cauza lipsei de islaz. În hârtii, avem 1800 de hectare, conform celor spuse de Primărie, dar efectiv nu avem nicio palmă de pământ. Pământul de pe acest islaz a fost dat la persoane care nu au nici măcar găini în curte”, a declarat, cu lacrimi în ochi, Stoica Stamate (71 ani), unul dintre cei mai vechi crescători de animale din Luncavița, membru al Asociației Crescătorilor de Animale Rachelu.

“Domnul primar Ștefan Ilie, de câte ori am mers la dânsul, ne-a spus să ne constituim într-o asociație, ceea ce am și făcut. Apoi, când am mers la dânsul și a văzut care este treaba, ne-a mai cerut să facem o cerere. Am depus cererea și dânsul ne-a spus că dacă vrem să creștem animale trebuie să ne cumpărăm pământ. I-am spus, păi noi avem islaz, iar el mi-a răspuns că <nu te doare capul pe mata de islaz! Ăla noi îl avem concesionat la oamenii din sat>”, a mai povestit Stoica Stamate.

Crescătorul de animale senior al comunei care mai are doi băieți. Ei se ocupă tot cu creșterea animalelor și îi împărtășesc suferința lui ‘nea Stamate.

Spusele bătrânului sunt susținute și de reprezentanta Asociației, Paula Gheorghevici, din satul Rachelu, la rândul său crescătoare de animale, împreună cu fiul său.

“Aici ne aflăm într-o zonă de islaz, din moși-stramoși, dar care ne-a fost luată cu ani de zile în urmă. Aici am crescut, aici am crescut animalele, ne-a fost luată și, nu știu prin ce lege, a intrat în domeniul Primăriei. Au scos pământul la licitație fără să ni se spună, fără să fim anunțați”, povestește aceasta.

“Ni s-a obturat orice drept, tot ce a fost al nostru, nu putem să ieșim, nu avem unde să ieșim cu animalele la păscut”, a continuat femeia, a cărei indignare crește odată cu cele povestite.

Paula Gheorghevici îl acuză pe primar că, sub acoperirea deciziilor date de către Consiliul Local Luncavița, ar fi oferit prețuri mai mici la concesiunea terenurilor.

“Noi, dacă luăm în concesiune o bucată de pământ de la primărie, plătim de la 10 la 400 euro, ca oameni de rând. Domnului Abdul (n.r.: un investitor din zonă, care a primit o mare suprafață din fostul islaz, pe care a transformat-o în teren piscicol și de agrement) i s-au făcut mereu reduceri și <n> acte adiționale, din două în două săptămâni, iar asta o putem dovedi cu acte, i s-a redus redevența că ar fi pescuit sportiv, dar nu-i nici pe departe… Totul s-a transformat în agricultură. Un teren pe care domnul Abdul plătește 5 euro pe hectar, redus prin act adițional, că ar face investiții. Dacă din 2009, de când a primit terenul, s-ar fi făcut vreo investiție, s-ar vedea…”, afirmă Paula Gheorghevici.

Pe bună dreptate, am întrebat cine câștigă din faptul că Primăria preferă să dea pământul unora care spun că investesc în piscicultură și agrement, dar tot ce se poate vedea sunt niște canale ce par părăsite, mult stuf și nicio amenajare pentru pescuit sportiv sau agrement.

Nu știu, dar probabil are legătură cu subvențiile care se dau pentru aceste activități”, a presupus interlocutoarea jurnaliștilor Tulcea NEWS.

Istorie pierdută în praf

Creșterea animalelor este o ocupație cu veche tradiție în zonă. Dovadă stau mărturiile arheologice ale creșterii bovinelor, porcinelor și ovicaprinelor încă din perioada Culturii Gumelnița (mileniul V î.e.n.).

Cu toate acestea, în ultima perioadă, datorită lipsei terenurilor de pășunat, tot mai mulți tineri au preferat să-și vândă animalele și să pribegească prin lume, departe de familii și de pământul natal, în căutarea unei vieți mai bune. Acest lucru a dus la o scădere accelerată a populației comunei, care numai din 2002 a pierdut mai bine de 2700 de locuitori, fiind acum una îmbătrânită.

“Tata a dormit în ploaia de gloanțe la Rusia, în război. Am zis că ne apărăm glia și patria. Nu putem cu acest om, cu primarul Ștefan Ilie! Ei n-au avut, din tată în fiu, nicio găină în curte. Am vândut, am pierdut animale, iar oamenii care au vândut animalele au fost nevoiți să plece din sat, să meargă să muncească în afară, să fie slugi la alții. Oamenii și-au lăsat familia, copiii și au plecat în altă parte să muncească”, a povestit ‘nea Stamate gâtuit de lacrimi.

“Este un abuz! Primarii, la ora actuală, nu numai la noi în sat, peste tot, sunt Dumnezeii satelor. La Luncavița, este ieșit din comun ce este cu acest om! A spus că el este Dumnezeu în satul ăsta. Primarul Ștefan Ilie. Am fost la el, am fost dat afară din primărie. I-am spus că aici nu scrie primăria Ștefan Ilie. Mi-a spus, <nea Stamate, ieși afară că eu iau mâna de pe mata și n-o să mai ai niciun drept în satul ăsta>”, povestește bătrânul în fața camerei video a echipei Tulcea NEWS.

Ștefan Ilie: “Crescătorii de animale pot închiria terenuri de la persoane private”

Solicitat să răspundă acuzațiilor, primarul Ștefan Ilie (43 ani, președinte PNL Tulcea și primar al comunei Luncavița din 2004, funcție din care a demisionat în urmă cu câteva zile, pentru a candida la postul de primar al municipiului Tulcea) spune că are de partea sa deciziile instanțelor judecătorești.

“Toate acuzele pe care mi le aduc crescătorii de animale se regăsesc în soluțiile instanțelor de judecată, care s-au finalizat în acest an.

Am fost acuzat de abuz de putere, abuz în serviciu, fals și uz de fals, pentru că nu pun la dispoziție terenuri cetățenilor crescători de animale sau pentru că am schimbat destinații ale terenurilor, iar instanțele de judecată mi-au dat dreptate, în sensul că au respins, atât în prima instanță, cât și în celelalte forme de apel, toate acuzele pe care mi le-au adus. Deasemenea, s-au adresat și la instanța civilă, dând în judecată primarul comunei Luncavița și Consiliul Local, tot pentru anularea unor contracte de concesiune, și au pierdut, deasemenea, atât pe fond, cât și în sentințele de la instanțele celelalte. Definitiv și irevocabil.

Orice formă de acuză pe care am avut-o din partea dumnealor a fost respinsă de instanțele judecătorești”, a declarat, pentru TLnews.ro, Ștefan Ilie.

Mai mult, acesta dă de înțeles că familia Stoica este de rea-credință.

“Am încercat tot timpul să pun la dispoziția crescătorilor de animale, pe principiul concurenței și al legislației în vigoare, terenuri care erau libere de sarcini. Chiar familia Stoica are, însumat, undeva la 60 de hectare, pe care le-a concesionat în momentul în care erau libere de sarcini. Produce furaje pe timpul anului, nu face pășune, vinde furaje pe timpul iernii. Practic nu ar trebui să vândă dacă nu le este de ajuns pășunea.

Sunt convins că pot exista mai mulți crescători de animale care să aibă nevoie de terenuri, dar trebuie să se limiteze la cât avem și noi liber. Mai mult, pot concesiona, pot arenda, pot închiria terenuri de la persoane private, pentru că ani la rândul au pășunat terenurile cetățenilor, fără a avea forme de contract cu aceștia, și sunt convins că există locuitori care le pot pune la dispoziție, în baza unor contracte, terenurile libere rămase.

Când apar terenuri libere la noi, primăria le va scoate la licitație”, a încheiat fostul primar al comunei tulcene Luncavița.

O decizie care așteaptă să fie pusă în aplicare

Totuși, ceea ce a omis primarul demisionar Ștefan Ilie este faptul că, anul trecut, Instanța a admis acțiunea formulată de Asociație, prin care se recunoaşte dreptul de folosinţa si exploatare a izlazului comunal de către crescătorii de animale din comuna Luncaviţa, membrii ai Asociației Crescătorilor de Animale Rachelu” și obligă pârâţii (n.r.: U.A.T. COMUNA LUNCAVIŢA PRIN PRIMAR şi CONSILIUL LOCAL AL U.A.T. COMUNA LUNCAVIŢA) să iniţieze procedurile de închiriere/concesiune a păşunii comunale în condiţiile prevederilor OUG nr. 34/2013”.

Dosar este 2581/88/2017, Hotărâre: 306/2019, Tribunalul Tulcea, cu drept de recurs. Ulterior, Asociația a atacat decizia la Curtea de Apel Constanța, cu recurs în contencios administrativ și fiscal, acțiunea având ca obiect “obligația de a face”. Curtea de Apel Constanța a respins acțiunea, ca fiind nefondată, dar a păstrat hotărârea primei instanțe, cu caracter definitiv și irevocabil.

Dincolo de acuzele oamenilor, de justificările primarului sau deciziile judecătorești ce par să încerce să împace și capra și varza, rămâne problema reală a crescătorilor de animale, care nu au unde să-și ducă animalele la păscut.

Dacă merg cu ele prin praf, de-a lungul drumurilor pietruite, le expun accidentelor. Chiar în dimineața în care jurnaliștii Tulcea NEWS au documentat acest reportaj la Luncavița, o mașină de mare tonaj a omorât o oaie.

În plus, ciobanii sunt amendați. Dacă le scapă în culturile de porumb, intră în conflict cu propietarii terenurilor “care ne înjură, care ne iau la fugă cu ghioaga”, cum mărturisea unul dintre ciobanii întâlniți. Dacă își îndrumă animalele prin pădurile ocolului silvic, vine pădurarul și îi amendează.

În acest timp, autoritatea publică locală dă din umeri și invocă lipsa terenurilor libere. O lecție aspră pentru cetățenii care au ales un Primar în speranța că vor găsi la el dreptatea mult-așteptată.

  

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui Comunicat de Presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația Tulcea NEWS, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

1 Comment

  1. Nu se reduce valoarea unei concesiuni fara interese personale. Daca nu se pune in executie o hotarare definitiv a justitiei este caz penal si trebuie sa se autosesizeze organele statului pentru obstructionarea justitiei.
    Cand ajung la putere se cred buricul pamantului .

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*