FOTO VIDEO Accident grav în localitatea Mineri – o mașină scăpată de sub control a rupt un stâlp de beton

La locul accidentului au intervenit mai multe echipaje ale ISU Delta și SAJ Tulcea. FOTO ISU Delta Tulcea

Un grav accident rutier s-a produs marți, 12 iunie, dimineața, pe raza localității Mineri, în jurul orei 6.00. O mașină scăpată de sub control a ieșit în afara părții carosabile și s-a izbit de un stâlp de beton, iar cele patru persoane care se aflau în autoturism au rămas încarcerate.

La locul producerii accidentului, pe DN 22, în localitatea Mineri, s-au trimis patru autospeciale ale Serviciului de Ambulanță Tulcea, echipaje cu autospeciale cu apă și spumă, descarcerare și SMURD ale ISU Delta Tulcea și echipaje ale IPJ Tulcea. La fața locului au fost găsite patru victime, conștiente, cu vârste între 25 și 44 de ani, încarcerate în mașină.

UPDATE:

Potrivit reprezentanților IPJ Tulcea, șoferul autoturismului nu a adaptat viteza la condițiile de drum, a pierdut controlul volanului și a părăsit carosabilul, intrând în coliziune cu un stâlp de beton.

La scurt timp, șoferul unui autocar care trecea prin zonă a încetinit pentru a se uita la urmările accidentului, iar un conducătorul auto al unui alt autocar care circula în urma sa, luat prin surprindere, nu a frânat la timp, iar autovehiculele au intrat în coliziune. În urma impactului a rezultat rănirea ușoară a unei persoane, pasager într-unul din autocare.

La locul accidentului au ajuns și echipaje ale societății de electricitate pentru a remedia avaria provocată la stâlpul de electricitate.

 

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui Comunicat de Presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația TLnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe TLnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*