FOTO Ovidius Clinical Hospital a organizat la Tulcea simpozionul “Actualități în abordul pacientului cu afecțiuni multiple”, un eveniment dedicat profesioniștilor din sănătate

Simpozion OCH. FOTO Ovidius Clinical Hospital

Specialiști recunoscuți, reprezentanți ai OCH, cel mai mare și modern spital privat din Sud-Estul României, primul Centru de referință Siemens Healthnieers, sunt lectorii evenimentului științific „Actualități în abordul pacientului cu afecțiuni multiple”.

Simpozionul a fost organizat de Ovidius Clinical Hospital la Tulcea și este un eveniment medical creditat cu puncte EMC (Educație Medicală Continuă) și oferă profesioniștilor din sănătate oportunitatea de a obține cunoștințe actualizate și de a-și îmbunătăți competențele profesionale. De partea cealaltă, lectorii evenimentului sunt profesioniști de marcă, membri ai comunității medicale dobrogene, care activează în cadrul OCH și care îmbină în prezentările lor informațiile noi din aria de activitate cu experiența clinică.

Participanții la simpozion, indiferent dacă sunt debutanți în domeniul sănătății sau deja au un statut consacrat, au avut ocazia să asiste la prelegeri și să pună întrebări vorbitorilor. Temele propuse sunt de actualitate și des întâlnite în practica medicală de zi cu zi.

Astfel, Dr. Virgil Sivoglo, medic specialist radioterapie OCH, cu o activitate prodigioasă, de aproape două decenii în centre de top din UK, abordează „Strategii moderne terapeutice pentru pacientul oncologic – noutăți în radioterapia cancerului de sân”.

Chirurgii OCH Dr. Alina Vîncă și Dr. Mihai Hrițcu, specialiști în abordarea minim invazivă a diferitelor afecțiuni tratate chirurgical, oferă informații valoroase despre  „Tratamentul chirurgical modern al bolii de reflux asociate obezității” și  „Tratamentul modern al patologiei herniare abdominale”.

Asist. Univ. Dr. Olgun Azis și Dr. Ozgun Osman, specialiști în urologie, discută despre „Abordul chirurgical laparoscopic al patologiilor urinare”, iar Ș.L. Dr. Andreea-Cristina Costea, medic primar nefrolog recunoscut, cu peste 25 de ani de activitate în domeniu, oferă informații desprinse din practică pentru „Colaborarea medic de familie – nefrolog în managementul bolii cronice renale”.

Dr. Sebastian Vasilescu, medic specialist cardiologie și cardiologie intervențională, coordonatorul Laboratorului de Angiografie și Cardiologie Intervențională OCH, prezintă „Diferența de planificare a strategiei terapeutice în sindromul coronarian cronic și infarct miocardic acut”. „Managementul durerii pacientului oncologic” este tema dezvoltată de Ș.L.

Dr. Andreea Caloian, medic specialist oncologie și hematologie, cu o bogată experiență clinică în cadrul Centrului de Oncologie. Dr. Stelian Mociu, medic primar ATI, membru al unui club restrâns de practicieni în domeniul durerii, certificat în managementul intervențional al durerii, dezvoltă tema „Terapia durerii la pacientul cu afecțiuni multiple”.

„Sunt onorat să fiu cel care deschide lucrările acestui simpozion bogat în informații, un adevărat program de formare continuă, care pune în valoare capacitățile Ovidius Clinical Hospital și arată gradul nostru de implicare în comunitatea din care facem parte, nu numai prin actul medical oferit pacienților, ci și prin accesul oferit profesioniștilor în sănătate la experiența medicilor noștri”, arată Ec. Drd. Adrian Mociu, Director Executiv OCH.

„Acest eveniment are loc la ceas aniversar pentru Ovidius Clinical Hospital, numărăm un deceniu pe piața serviciilor medicale din Dobrogea, din România, suntem mândri de ce am realizat, suntem bucuroși că misiunea noastră declarată public încă de la prima piatră de temelie a spitalului nostru, aceea de a face performanță medicală, este un fapt probat de fiecare zi de activitate și fiecare eveniment pe care îl organizăm”, mai adaugă Ec. Drd. Adrian Mociu.

 

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui Comunicat de Presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația TLnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe TLnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*