Două persoane rănite în urma unei coliziuni între două ambarcațiuni, în zona localității Murighiol

Misiune pe apă. FOTO Arhivă

Polițiștii tulceni au deschis un dosar de cercetare penală, pentru vătămare din culpă, după ce două persoane au fost rănite, duminică, în urma coliziunii produse între două ambarcațiuni, în zona localității Murighiol.

Polițiștii tulceni au fost sesizați duminică, prin serviciul 112, după ce două ambarcațiuni s-ar fi ciocnit pe un canal, în zona lacului Isac.

„Din primele verificări a rezultat că o ambarcațiune în care se afla o persoană, în timp ce se deplasa pe un canal între lacurile Isac și Uzlina, în zona localității Murighiol, pe fondul neatenției, a intrat în coliziune cu o ambarcațiune în care se aflau patru persoane. În urma impactului, două persoane au necesitat îngrijiri medicale”, au precizat reprezentanții Poliției Județene Tulcea.

În cauză, polițiștii efectuează cercetări pentru stabilirea cu exactitate a împrejurărilor în care s-a produs evenimentul, în cadrul unui dosar penal pentru vătămare corporală din culpă și distrugere din culpă. Cercetările sunt efectuate de către polițiștii din cadrul Postului Murighiol.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui Comunicat de Presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația Tulcea NEWS, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*