Doi tulceni care au cumpărat droguri din Constanța au fost prinși în flagrant de polițiștii de la Crimă Organizată

În mașina suspecților au fost găsite droguri. FOTO Poliția Română - DIICOT

Procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Biroul Teritorial Tulcea au dispus reținerea pe o perioadă de 24 de ore a inculpaților C.E.J. și B.B., pentru săvârșirea infracțiunilor de efectuare de operațiuni cu produse cu efecte psihoactive, fără drept, complicitate la efectuare, fără drept, de operațiuni cu produse cu efecte psihoactive și fals în declarații.

În cauză s-a stabilit că, în perioada martie – aprilie 2020, inculpații s-au aprovizionat în mod constant cu cantități semnificative de produse cu efecte psihoactive pe care le-au distribuit ulterior către consumatori din municipiul Tulcea.

Procurorii DIICOT – Biroul Teritorial Tulcea împreună cu ofițerii de poliție judiciară din cadrul SCCO Tulcea a BCCO Constanța au efectuat în cursul zilei de 7 aprilie o acțiune de prindere în flagrant a celor doi inculpați, după ce aceștia ar fi achiziționat produse susceptibile a avea efecte psihoactive de pe raza municipiului Constanța.

În urma controlului efectuat asupra autoturismului cu care inculpații se deplasau au fost descoperite și ridicate 3 pungulițe din plastic, ce conțineau fragmente vegetale, 2 pliculețe autosigilante cu fragmente vegetale, suma de 950 de lei și trei telefoane mobile.

Având în vedere starea de urgență instituită prin Decretul Președintelui României nr. 195/2020 și având în vedere prevederile Ordonanței Militare nr. 3/2020 publicată în Monitorul Oficial nr. 242 din 24.03.2020, lucrătorii de politie le-au solicitat persoanelor în cauză să prezinte declarația prevăzută art. 4, alin. 1 din Ordonanța Militară nr. 3/2020, ocazie cu care s-a constatat că inculpații au prezentat declarațiile pe proprie răspundere ce conțineau mențiuni false cu privire la motivele deplasării din municipiul Tulcea în municipiul Constanța și retur.

Tribunalul Tulcea a dispus în cursul zilei de 8 aprilie arestarea preventivă a celor doi inculpați pentru o perioadă de 30 de zile.

Acțiunea a fost efectuată cu sprijinul lucrătorilor de poliție din cadrul Serviciului Rutier Tulcea Poliției Oraș Babadag.

 

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*