Conducerea Consiliului Județean Tulcea, prezentă la Târgul Ofertelor Educaționale 2024

Conducerea Consiliului Județean Tulcea, prezentă la Târgul Ofertelor Educaționale 2024. FOTO CJ Tulcea

Vicepreședintele Consiliului Județean Tulcea, Mihai Huleni, și administratorul public al județului, Dumitru Mergeani, au participat marți, 16 aprilie, la deschiderea Târgului de Oferte Educaționale 2024, găzduit la Sala de Sport Multifuncțională  „Daniel Iulian Pohariu” din municipiu și destinat tuturor elevilor din județul nostru care se pregătesc să îmbrățișeze învățământul liceal, profesional de stat și dual.

În prezența inspectorilor generali adjuncți Constantin Coca și Mioara Ranciu, a reprezentanților autorităților locale și ai liceelor ofertante precum și a tuturor cadrelor didactice și elevilor interesați, vicepreședintele Mihai Huleni a ținut să se adreseze tuturor celor prezenți, cu precădere reprezentanților generațiilor viitoare :

„Vreau să vă felicit pentru derularea acestui eveniment reușit, acest lucru fiind dat atât de buna organizare, cât și de larga participare a talentaților elevi tulceni. Avem de-a face cu un târg de oferte educaționale, care constituie din start un avantaj pentru voi, dragi tineri, avantaj pe care noi nu-l aveam înainte vreme. Orice ați alege în clipa asta, alături de părinți, de profesorii voștri, care sunt foarte buni, adevărați șlefuitori de talente, în mod sigur nu veți greși. Eu sunt convins că în această sală sunt adevăratele talente care vor intra la anul pe porțile liceelor tulcene. Astăzi, aici, sunt cei mai buni viitori mecanici, cei mai buni teoreticieni și profesori sau orice altceva vă doriți voi să deveniți în viață.

Rolul nostru, al instituțiilor administrației publice este să vă creăm oportunități, iar al vostru este să alegeți, să aveți de unde alege. Despre alegere este  vorba în principal, cum veți vedea și mai departe pe parcursul carierei și al vieții. Nu pot decât să vă urez să alegeți înțelept, să selectați cu seriozitate și responsabilitate liceul care corespunde stilului, priceperii și aspirațiilor voastre pentru viitor. Și, nu în ultimul rând, să aveți încredere în cadrele didactice care vă îndrumă, pentru că ei vor face tot ceea ce le stă în putință să vă fie bine pe termen lung. În ceea ce ne privește pe noi, cei care stăm aici, în față, abia așteptăm ca voi să reveniți, după terminarea studiilor și a specializărilor pe care le veți urma, să preluați și să conduceți mult mai bine decât noi destinele acestui județ. Pentru că, nu-i așa, voi sunteți adevărata noastră speranță într-un viitor mai bun. Baftă multă în ceea ce veți alege pentru voi și, implicit, pentru viitorul societății noastre!”, a declarat, cu acest prilej, vicepreședintele Consiliului Județean Tulcea, Mihai Huleni.   

În continuare, administratorul public al județului, Dumitru Mergeani, a insistat pe necesitatea revenirii în județul nostru a tinerilor tulceni după absolvirea studiilor superioare: „Nu trebuie să vă sperie, ci, din contră, este un lucru bun și pentru voi, și pentru comunitatea voastră, să vă întoarceți acasă după ce veți absolvi o facultate sau două și orice alte specializări vă doriți să urmați. Noi, aici de față, suntem aproape în totalitate absolvenții Colegiului „Spiru Haret” din Tulcea și iată că am revenit acasă și facem parte, cu succes, zic eu, din conducerea instituțiilor autorităților publice locale. Cu alte cuvinte, am demonstrat că există un viitor bun și frumos și după întoarcerea la Tulcea.  

Pe vremea noastră, nu existau astfel de târguri, care să ne ofere posibilitatea de a alege ce traseu educațional să urmăm. Noi am mers la liceu în funcție de vecinătate, de cercul de prieteni și mai puțin având la bază aspirațiile profesionale, ceea ce n-a fost neapărat rău, ci doar limitativ. Dar astăzi voi aveți acest imens plus, mai exact aveți această opțiune de a vă alege viitorul văzând și cântărind ce vă oferă fiecare liceu in parte. Nu vă rămâne decât să alegeți bine și sunt convins că veți face acest lucru! Doamne ajută și succes în continuare!“, a transmis Dumitru Mergeani în acest sens.  

Târgul Ofertelor Educaționale pentru clasa a IX-a, învățământ liceal, profesional de stat și dual își va ține porțile deschise pentru cei interesați până vineri, 19 aprilie 2024.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui Comunicat de Presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația TLnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe TLnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*