Codul Rutier a fost modificat, noutățile se aplică din 20 mai

Echipaj auto de poliție pe străzile din municipiul Tulcea. FOTO Cătălin Schipor

Începând cu data de 20 mai 2018, intra în vigoare o serie de prevederi care modifică și completează Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice.

Printre noutăți, se numără suspendarea înmatriculării, care constă în interzicerea temporară a dreptului de a pune în circulație și a utiliza un vehicul pe drumurile publice.

În cazul depistării în trafic a unui vehicul a cărui inspecție tehnică periodică a expirat, pe lângă sancțiunea contravențională principală, vor fi reținute și certificatul de înmatriculare, plăcuțele cu numărul de înregistrare și se va elibera dovadă fără drept de circulație. Suspendarea înmatriculării încetează la data la care vehiculul trece o nouă inspecție tehnică periodică.

De asemenea, suspendarea înmatriculării se aplică și în cazul în care noul proprietar nu a solicitat autorității competente transcrierea transmiterii dreptului de proprietate în 90 de zile de la data dobândirii dreptului de proprietate asupra vehiculului. Suspendarea încetează la data transcrierii transmiterii dreptului de proprietate.
Conducerea unui vehicul a cărui înmatriculare este suspendată constituie contravenție și se sancționează cu amendă de la 9 la 20 de puncte-amendă.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui Comunicat de Presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația Tulcea NEWS, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*