Bărbat depistat în comuna Valea Teilor în timp ce conducea un ATV fără a avea permis și având o alcoolemie de 1,11 mg/l

Un bărbat a fost depistat de polițiști în comuna Valea Teilor în timp ce conducea un ATV fără a avea permis și având o alcoolemie de 1,11 mg/l.

Potrivit IPJ Tulcea, la data de 14 octombrie 2023, în jurul orei 22:20, polițiștii din cadrul Postului de Poliție Valea Teilor, în timp ce se aflau în exercitarea atribuțiilor de serviciu au depistat în trafic, în comuna Valea Teilor un autovehicul de tip A.T.V., condus de către un bărbat de 47 de ani .

În urma cercetărilor efectuate polițiștii au constatat faptul că,  acesta nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule,iar in urma testării cu aparatul etilotest,  a indicat o valoare de 1,11 mg/L alcool pur în aerul expirat.

În cauză, a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducerea unui vehicul fără permis de conducere și conducerea unui vehicul sub influența alcoolului.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui Comunicat de Presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația TLnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe TLnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*