Accident rutier la intrarea în municipiul Tulcea. O persoană a fost rănită

Un accident rutier a avut loc astăzi, la intrarea în municipiul Tulcea, iar o persoană a fost rănită.

Potrivit IPJ Tulcea, la data de 25 octombrie 2023, în jurul orei 8:00 , polițiștii din cadrul Biroului Rutier au fost sesizați cu privire la faptul că,  pe DJ222 la intrare în Municipiul Tulcea a avut loc un accident rutier.

Din primele cercetări efectuate de polițiștii ajunși la fața locului a reieșit faptul că,  o femeie  de 45 de ani ar fi condus un autoturism pe direcția de mers Agighiol -Tulcea , iar la o curba la stânga nu a adaptat o viteza corespunzătoare, ieșind astfel de pe  partea carosabila.

În urma accidentului rutier a rezultat ranirea usoara a pasagerului care a fost transportat cu ambulanța la spital.

Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest rezultatul fiind negativ si deține permis de conducere corespunzător.

În cauză a fost întocmit dosar de cercetare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui Comunicat de Presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația TLnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe TLnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*