Primăria municipiului Tulcea și Ansamblul Artistic Profesionist „Baladele Deltei” organizează Festivalul – Concurs Interjudețean de Muzică Populară „Florile Dobrogei“

A IV-a ediție a Festivalului – Concurs Interjudețean de Muzică Populară „Florile Dobrogei”

Primăria municipiului Tulcea și Ansamblul Artistic Profesionist „Baladele Deltei” organizează sâmbătă, 13 aprilie, a IV-a ediție a Festivalului – Concurs Interjudețean de Muzică Populară „Florile Dobrogei”.

Scopul acestei manifestări este descoperirea și lansarea de noi talente interpretative, de a stimula în rândul artiștilor amatori interesul pentru receptarea, păstrarea și punerea în valoare a creațiilor muzicale populare, a frumuseții portului popular dobrogean, de a sprijini comunitățile locale (cămine culturale, case de cultură, școli de specialitate, instituții de învățământ de specialitate) și pe interpreții sau grupurile vocale din județele Tulcea și Constanța, care doresc să participe la păstrarea identității noastre locale și naționale.

„Am observat în ultimii ani un fenomen interesant. Cu toate că folclorul câștigă din ce în ce mai mulți adepți în rândul copiilor și adolescenților, niciun festival de acest profil din județ nu venea în întâmpinarea acestora, respectiv a interpreților, fie că vorbim de soliști vocali, de grupuri vocale sau de instrumentiști. Ca atare, am organizat acum patru ani prima ediție a acestui festival – concurs care, din acest an, este interjudețean, putând participa concurenți din toată Dobrogea. «Florile Dobrogei» se dorește a fi, totodată, și o etapă de preselecție pentru Festivalul Național de Interpretare a Muzicii Populare «Natalia Șerbănescu»”, a declarat managerul Ansamblului Artistic Profesionist „Baladele Deltei”, maestrul coregraf Ștefan Coman.

Luni, 8 aprilie, la sediul „Baladelor Deltei”, 56 de soliști vocali au participat la preselecția realizată de juriul format din președinte – prof. dr. Monica Buhai – inspector școlar pentru arte și pentru monitorizarea programelor privind accesul la educație la Inspectoratul Școlar Județean Tulcea, membri – pr. Mihael – Marian Mihai – preot paroh la Biserica „Adormirea Maicii Domnului şi Sf. M. Mc. Dimitrie” Tulcea și Ecaterina Petruța Buță – profesor canto la Școala de Arte „George Georgescu” Tulcea.

Juriul ediției din 2019 va fi format din președinte – dr. Cristian Obrejan – Dirijor al orchestrei Ansamblului Folcloric „Doina Bărăganului” – Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Ialomița, membri – prof. Marieta Ion – profesor canto- muzică populară, Școala Populară de Arte „Vespasian Lungu” Brăila și solist al Ansamblului Folcloric „Doina Covurluiului” Galați, Cezar Colimitra – redactor, realizator programe Radio Constanța, prof. Ștefan Coman – maestru coregraf, manager al Ansamblului Artistic Profesionist „Baladele Deltei”, prof. Aurelian Croitoru – dirijor al orchestrei Ansamblului Artistic Profesionist „Baladele Deltei”, prof. Georgeta Nichifor – solist vocal în cadrul Ansamblului Artistic Profesionist „Baladele Deltei”, Constantin Daniel Arhire – șef serviciu în cadrul Ansamblului Artistic Profesionist „Baladele Deltei”.

Pentru ediția a IV-a au fost selecționați 26 de concurenți la categoria 7-14 ani, 8 la categoria 15-18, 3 instrumentiști, 2 grupuri la 7-14 ani și 1 grup la peste 18 ani.

Festivalul – Concurs Interjudețean de Muzică Populară „Florile Dobrogei” se va desfășura sâmbătă, 13 aprilie, la Satul Pescăresc, cu începere de la ora 11.00.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui Comunicat de Presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația TLnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe TLnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*