Penitenciarul Tulcea desfaşoară activitatea “Vizită în penitenciar”

Penitenciarul Tulcea. FOTO Cătălin Schipor

Penitenciarul Tulcea desfaşoară în data de 21.12.2023, activitatea “Vizită în penitenciar”,  coordonată de psihologul din cadrul instituţiei  la care vor participa 23 de elevi ai Liceului de Arte “George Georgescu” și 5 persoane private de libertate.

Scopul proiectului este de prevenire a criminalității şi săvârșirii de infracțiuni în rândul adolescenţilor, prin valorificarea experienței de viață a deținuților.

În cadrul întâlnirii, persoanele private de libertate vor prezenta experienţe de viață din perspectiva omului aflat în detenție, având ca subiecte consumul de droguri și de alcool, conducerea sub influența alcoolului, traficul de droguri. Din perspectiva deținuților participanți, activitatea contribuie la formarea unei atitudini corecte față de regulile de conviețuire socială și față de ordinea de drept.

Proiectul este iniţiat de Administraţia Naţională a Penitenciarelor, desfăşurat la nivel naţional în cadrul Campaniei de prevenire a criminalității, precum și de facilitare a reintegrării sociale a persoanelor private de libertate.

 

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui Comunicat de Presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația TLnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe TLnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*