La Tulcea se ține un simpozion ştiinţific internațional

Institutul de Cercetări Eco-Muzeale ”Gavrilă Simion” Tulcea organizează simpozionul ştiinţifc internațional „Conservarea patrimoniului natural şi peisagistic – premisă a dezvoltării durabile”

Astfel, în perioada 28 – 30 septembrie, la Centrul Muzeal Ecoturistic ”Delta Dunării” din str. 14 Noiembrie, nr. 1, se vor desfășura lucrările celei de-a V-a ediții a Simpozionului științific „Conservarea patrimoniului natural şi peisagistic – premisă a dezvoltării durabile“.

„Manifestarea, la care și-au anunțat participarea specialiști din România, Republica Moldova şi Georgia, va reuni cercetători, muzeografi etnografi și naturaliști, custozi, implicați în cercetarea, conservarea și managementul ariilor naturale protejate, educația pentru mediu, precum și reprezentanți ai altor organizații din acest domeniu și factori de decizie. După susținerea comunicărilor, participanții vor efectua o documentare în rezervațiile naturale Pădurea Babadag, Capul Doloşman şi Enisala,“ spun organizatorii.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui Comunicat de Presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația TLnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe TLnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*