Jandarmul tulcean Sorin Andrici, pe podium în cadrul Campionatului de Atletism și Cros al Ministerului Afacerilor Interne

Sorin Andrici, pe podium în cadrul Campionatului de Atletism și Cros al MAI. FOTO IJJ Tulcea

Jandarmul tulcean Sorin Andrici a reușit din nou să urce pe podium. De data aceasta, a câștigat două medalii de argint la Campionatul de Atletism și Cros al Ministerului Afacerilor Interne, care s-a desfășurat în perioada 21 – 23 septembrie, în municipiul Târgu Jiu.

Potrivit IJJ Tulcea, peste 150 de lucrători ai Ministerului Afacerilor Interne din întreagă țară s-au întrecut în probele de viteză, rezistență, cros, săritură în lungime și aruncarea greutății.

„Colegul nostru a participat la proba de rezistență pe distanța de 1.500 m și la proba de cros pe distanța de 3.000 m, la ambele probe obținând două medalii de argint. Prin aceste medalii câștigate, plt.adj.șef Sorin Andrici a reușit să fie cel mai bun atlet jandarm și pentru această reușită, îl felicităm, îi urăm succes și îi dorim să aibă aceeași dăruire în competițiile ce vor urma”, au transmis colegii acestuia.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui Comunicat de Presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația TLnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe TLnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*