Vicepreședintele Consiliului Județean Tulcea, Mihai Huleni, a participat marți, 4 octombrie, la Teatrul Jean Bart, la Gala Excelenței, organizată de Inspectoratul Școlar Județean Tulcea, dedicată celebrării excelenței în educație.
Cu acest prilej, au fost acordate diplome de excelență pentru zeci de elevi care au obținut premii la olimpiadele și concursurile școlare, precum și pentru cadrele didactice care i-au pregătit.
„Meritați felicitări pentru tot ceea ce faceți, pentru rezultatele pe care le obțineți. Tot ceea ce ați făcut voi și tot ceea ce veți face de acum încolo, la un moment dat, se va întoarce către noi, cei care vom beneficia de rezultatele muncii voastre. Felicitările și mulțumirile trebuie să vi le adresăm în același timp pentru că sunt la fel de importante.
Dacă ar fi să îmi pun o dorință, ar fi ca la anul și în anii care urmează să nu avem loc în această sală, să devină neîncăpătoare pentru tinerii care trebuie să primească premii. Voi, tinerii de astăzi, sunteți niște oameni excepționali, pentru că Tulcea este un pământ binecuvântat de Dumnezeu cu oameni minunați și cu tineri de excepție, așa cum spune și titlul acestei gale.
Vreau să vă felicit încă o dată, să vă mulțumesc și să vă spun că sunteți pe drumul cel bun. Să aveți încredere în cadrele didactice și în părinții voștri care vă îndrumă. Voi sunteți viitorul nostru și noi ne mândrim cu voi. Doamne ajută să fiți sănătoși și să aveți rezultate cât mai bune!“, a declarat vicepreședintele Mihai Huleni.
Be the first to comment