FOTO VIDEO Traseele turistice ale Niculițelului, un patrimoniu natural și cultural de excepție al Dobrogei

Trasee turistice în Niculițel. FOTO Paul Alexe

Nordul Dobrogei reprezintă una dintre cele mai importante și atractive zone cu potențial turistic pentru România. Situate între Delta Dunării și Parcul Național Munții Măcinului, în nordul Podișului Dobrogei de Nord, Dealurile Niculițelului se detașează printr-o serie de atracții turistice de o mare diversitate, grupate în jurul comunei Niculițel.

Amplasat într-un areal natural dezvoltat pe formaţiuni eruptive de vârstă triasică (perioadă geologică care a durat aproximativ 50 de milioane de ani, începând cu 250 de milioane de ani în urmă), Niculiţel se află situat într-o zonă ce abundă de vestigii ale trecutului din diferite perioade istorice, care și-au lăsat amprenta asupra existenței acestor locuri: geto-dacă, romană (o aşezare rurală, villae rusticae, un apeduct roman, necropole și complexul paleocreştin), medievale (valul, cea mai veche biserică cu plan treflat de pe actualul teritoriu al României și biserica Sf. Atanasie). Apoi, de dată mai recentă (sec.XIX), cele trei mănăstiri aflate în apropierea Niculițelului, care fac parte dintr-unul dintre cele mai căutate circuite turistice de tip ecumen, Mănăstirea Cocoş, Mănăstirea Celic-Dere și Mănăstirea Saon. Dealtfel, prezenţa a numeroase lăcaşuri de cult şi a mănăstirilor învecinătate, dar şi denumirea de “Monastire” pe care a avut-o satul Niculiţel până în secolul al XIX-lea, fapt consemnat în hărţile medievale şi moderne, demonstrează că zona s-a constituit într-un important centru religios.

Valoarea peisagistică a zonei este sporită de existenţa unor puncte de belvedere asupra depresiunii Niculiţel şi a dealurilor ce o înconjoară, precum şi a Luncii Dunării. Relieful zonei este caracterizat prin altitudini maxime de aproape 300m, prin prezenţa culmilor rotunjite, a abrupturilor stâncoase şi a versanţilor accentuaţi, în special în partea nordică. Prelungire a străvechilor munți hercinici ai Măcinului, Masivul Niculițel se menține la o altitudine de 3-400 metri, oferind forme spectaculoase de relief. În partea de sud-vest, localitatea este înconjurată de culmile Piatra Roşie, Dealul Mare, Deluşor, Cerbul şi Ţugulea. Relieful actual al teritoriului este destul de complicat, oglindind o evoluţie geomorfologică foarte veche, întreruptă şi reînnoită.

Iubitorii de plimbare în natură au la dispoziție un atractiv traseu turistic, amenajat în jurul localității și pe dealurile ce înconjoară depresiunea Niculițel. Este vorba despre Traseul turistic tematic Niculițel, în lungime de 9 kilometri, un traseu de dificultate medie, care poate fi realizat în 3-4 ore. Marcat cu “cerc albastru”, traseul pornește din nordul localității, urcând până “La Cruce”, pe dealul Țugulea. Apoi, traseul urmează creasta dealului, spre sud-vest, până la vârful “La Troian”, îndreptându-se apoi către sud, pe “Cărarea Țiganilor” și ajungând pe dealul Dumitru. De aici, din vârful dealului, traseul coboară ușor spre înșeuarea dealurilor Mare și Episcopiei și apoi se întoarce spre est, pe sub dealul Mare, și coboară în sudul localității Niculițel. Traseul traversează habitate caracteristice silvostepei cu stejar pufos, pajiști stepizate cu colilie și stâncării cu specii endemice xeroterme, precum iriși și brândușe. Practic, traseul ocolește localitatea Niculițel, pe creasta dealurilor, de la nord la sud, oferind locuri de belvedere de unde se poate admira panorama Dunării, Mănăstirea Saon și cele trei lacuri din apropiere (Telincea, Rotundu și Gorgonel).

Din păcate, acest uriaș potential turistic al zonei Niculițel este văduvit de interesul agențiilor de turism din cele două mari municipii dobrogene, Tulcea și Constanța, care includ foarte rar în pachetele lor turistice, dedicate atât turismului intern, cât și celui extern, excursii prin care să fie promovat patrimoniul cultural şi natural, de excepţie, al regiunii.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui Comunicat de Presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația TLnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe TLnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*