FOTO VIDEO Evenimente pentru iubitorii de natură organizate în comuna Greci. Primarul Nicolaie Mocanu încurajează activitățile în aer liber, dar are în lucru multe proiecte pentru dezvoltarea localității

Eveniment mountain bike în comuna Greci. FOTO Ciprian Jiga

Cu o săptămână înainte de Rusalii, împătimiții cicloturismului tip mountain bike din toată țara și-au dat întâlnire la Greci, în județul Tulcea. Dealurile din jurul comunei au răsunat de strigăte și încurajări pentru concurenții care s-au aruncat în lupta pe două roți cu pantele abrupte și terenul accidentat. Și pentru că au fost mulți doritori, organizatorii i-au împărțit pe grupe de vârstă: sâmbătă au concurat seniorii, iar duminica a fost rezervată copiilor.

“Este a 5-a ediție a Măcin Mountain Fun, un concurs de alergare și MTB organizat de Asociația Bike Works din Galați. Am avut puțin sub 700 de participanți: oamenii au venit ca să se bucure de natură, să pedaleze și să îmbrățișeze un stil de viață frumos. Încercăm de la an la an să facem o ediție mai frumoasă cu ceva în plus de fiecare dată. Această competiție e la confluența a 3-4 județe și vă dați seama că participarea e destul de mare. Separat de asta, avem și foarte mulți concurenți din țară, care vin aici. Anul trecut, spre exemplu, am avut 21% participare din Galați, 10% Brăila și tot așa. Restul au fost toți din țară”, spune Ciprian Jiga unul dintre organizatori, de la Asociația Bike Works.

A fost un weekend plin de distracție în natură, la care comuna Greci se pricepe foarte bine, pentru că organizează astfel de competiții de câțiva ani buni. Sunt weekenduri care implică și distracție și transpirație pe trasee pregătite cu grijă de organizatori, printre stâncile Munților Măcinului. Ziua a fost rezervată concursului, iar seara vinului bun produs local, mâncărurilor delicioase și concertelor folk. Sâmbătă noaptea un uriaș foc de tabără a luminat cerul comunei Greci, aprins în locul de campare al petrecăreților sosiți din toată țara. Oamenii s-au distrat până târziu în noapte, chiar dacă a doua zi, duminică a fost etapa a doua a concursului de ciclism.

“Duminica a fost etapă de Cupa Națională, Junior Hercinic, aflată deja la a 5-a ediție. Participă juniori, licențiați și nelicențiați începând cu vârsta de 5-6 ani și terminând cu 14 ani, cea mai mare categorie. Este un concurs XCO adică un concurs care se desfășoară în ture, un traseu cu dificultate destul de ridicată, dar care este selectat în funcție de vârsta concurenților. Aceste tipuri de trasee sunt configurate olimpic și se desfășoară pe o lungime relativ mică – al nostru are 1,8 kilometri – dar se fac mai multe ture. Gradul de dificultate este de la mediu spre foarte greu”, spune Vladimir Ivanov, de la asociația Beetle Bike.

Comună Greci a încurajat genul acesta de competiții care îmbină distracția, sportul și ieșitul în natură. E turismul ecologic, tot mai mult la modă în zilele noastre, cu impact minim asupra naturii. Succesul organizatoric se vede de la an la an. Anul acesta s-au înscris la proba juniori 155 de copii, în vreme ce la prima ediție au fost doar 30 de concurenți. Cifrele spun totul de la sine, iar gazdele știu că este cel mai mare concurs de acest gen pentru copii, din țară.

Primarul Nicolaie Mocanu are mai multe proiecte pentru dezvoltarea localității

Strategia de dezvoltare a comunei Greci așa cum e gândită de primărie, implică două direcții principale: agricultura și turismul, mai ales de când s-a înființat și Parcul Național Munții Măcinului. Administrația locală vrea să dezvolte această nișă, a cicloturismului, dar pentru asta e nevoie de o infrastructură bună.

“Cel mai important pe lista de priorități la noi, sunt drumurile. Avem două proiecte de un milion de euro și un al treilea de 11 milioane de lei, ambele însumând 15 kilometri de drumuri. Ăștia nu acoperă toată rețeaua de drumuri intravilane; noi avem 54 de kilometri de drumuri și mai e de muncă.  Lucrăm însă în paralel și la rețeaua de apă și canalizare și chiar săptămâna asta am avut vizita în teren a celor de la AFIR. Pe lângă creearea de condiții optime pentru oamenii noștri de aici, ne gândim și la condiții optime pentru oamenii noștri de afară pe care vrem să-i vedem acasă. Sunt oameni din străinătate care vor să vină să-și transforme casa într-o pensiune sau vor să construiască o pensiune, iar noi trebuie să le creem oportunitățile”, explică primarul Nicolaie Mocanu.

Cicloturismul ajuns la a 5-a ediție e doar vârful icebergului, ca să folosim o metaforă. Plecând de la succesul pe care l-a avut evenimentul în rândul turiștilor veniți din toată țara, Primăria Greci vrea să dezvolte acest tip de distracție până la nivelul unui fenomen economic. Gândește în stil american, privind “the big picture” – o imagine largă, de ansamblu. Nicolaie Mocanu conturează bazele unui parc imens care se va întinde pe 40 de hectare, destinat iubitorilor de natură și ieșiri în aer liber. Parcul va fi plin de floră locală și de facilități de recreere, de competiție și de etnografie. Proiectul este nou, e mare și e unic în mediul rural din România.

“Parcul Dendrologic și de Agreement se va întinde pe 40 de hectare și va avea o zonă științifică, va conține toate speciile de floră din Parcul Național Munții Măcinului, va avea un pavilion expozițional plus spații pentru Zilele Comunei, cu meșteșuguri unde să vină lumea să vadă cum se cioplește piatra sau ceva tradițional la Greci. Vom avea teren de minifotbal, teren de tenis și o pistă de biciclete foarte lungă, de 6 kilometri. Ea va uni intravilanul comunei cu locul unde se desfășoară acum concursul de ciclism. De-a lungul traseului vor fi turnuri de observare, paint-ball, tir cu arcul, spații de joacă pentru copii, spații de campare, spații de picnic, parcare auto, machete de dinozauri ca la Râșnov – totul că să atragem turiștii”, explică primrul comunei Greci, Nicolaie Mocanu.

E un proiect ambițios, mare și plin de provocări. Și pentru că e strâns legat de ideea de natură, primarul a impus proiectanților să deseneze totul pe planșa arhitecților fără să fie nevoit să taie nici măcar un pom. La Greci, copacii rămân acolo unde au crescut în ani de zile. Comuna și localnicii  sunt împotriva defrișărilor de orice fel, așa că zona va rămâne neatinsă și neafectată de construcțiile ce vor apărea aici. Ideea cu turismul are bătaie lungă și atrage după sine alte proiecte importante.

Administrația locală a întocmit un dosar de finanțare pentru aducțiunea de gaze naturale în localitate, iar în acest moment studiul de fezabilitate este gata. Urmează ca să vină banii, însă lucrurile sunt puțin delicate în prezent, deoarece Guvernul a deschis un nou instrument de finanțare care se bazează in principal pe bani împrumutați. Altfel spus, ca să înceapă lucrările rețelei de gaze, comuna Greci ar trebui să contracteze un credit guvernamental pe 20 de ani, iar Nicolaie Mocanu nu se simte foarte confortabil cu ideea de a îndatora comunitatea pe termen lung.

“Eu sunt aici vremelnic și nu pot să las comuna Greci să plătească datorii la bănci timp de 20 de ani” spune edilul.

Nu doar turiștii și atragerea lor sunt în atenția comunității locale. Echipa de la primărie lucrează să atragă investiții și pentru creșterea nivelului de confort a localnicilor, iar generația tânără din Greci este în centrul atenției. Copiilor din școala generală li se pregătește un bazin de înot și o sală de sport, lucruri pe care nu le-au avut niciodată până acum. Bazinul va avea 15 metri lungime, 10 metri lățime și va fi acoperit permanent. Va fi lipit de școală, astfel încât copiii nu vor fi nevoiți să iasă afară din clădire ca să ajungă la ora de înot. Pe timp de iarnă asta va fi extraordinar. Proiectul bazinului valorează 1.300.000 de euro și face parte dintr-un pachet mai larg de investiții care conține și reabilitarea școlii de la fundație până la acoperiș. Va fi schimbată tâmplăria, înlocuite instalațiile electrice, instalațiile sanitare și izolarea termică. Lângă al doilea corp de școală va fi ridicată sala de sport – un proiect de 6.500.000 de lei. Contractul de finanțare se semnează luna aceasta, iar licitația ar trebui se fie gata până pe 21 iunie.

Comună Greci a devenit celebră când administrația locală a înțeles că faima vine odată cu publicul vizitator iar publicul trebuie atras cu evenimente. La Greci, pe parcursul întregului an sunt multe evenimente care au ca scop promovarea comunității: Maratonul Munții Măcinului (care a avut loc pe 11 mai) apoi  evenimentul organizat cu MecanTurist Galați de drumeție și escalada care a avut loc pe 18 mai (ambele cu seri muzicale). A urmat Mountain Bike “Măcin Mountain Fun” cu etapa de juniori în Cupa României,  se pregătește Ziua Diasporei pe 10 august (prima ediție în acest an), Ziua Recoltei în septembrie,  și cel mai celebru dintre toate – Zilele Comunei Greci, care se desfășoară în Duminica Rusaliilor.

“În Duminica Rusaliilor este Ziua Comunei. Sărbătorim cuplurile care împlinesc 50 de ani de căsnicie, avem anul ăsta o Cupă a Cireșelor (așa-i spunem noi, pentru că Grecii era țara cireșelor) la fotbal, cu participarea câtorva echipe din comunele din jur și avem și seară muzicală – vin Anda Adam, Ionuț Galani, Nemuritorii și alții. Sâmbătă, pe 15 iunie este sărbătoarea bătrânilor cu Nunta de Aur și cu fotbalul, iar pe 16 duminică, este sărbătoarea propriu-zisă. Se închide centrul comunei, se dă liber comercianților să se instaleze, iar în fața Căminului Cultural se amenajează scena pentru artiști.  Ar fi cam a zecea ediție, dar nu le-am numărat; la noi a fost tot timpul o tradiție, în Duminică Rusaliilor. Înainte nu veneau vedete și cântau doar ai noștri pe terasă noastră, și … da’ce frumoși erau!” povestește cu entuziasm primarul Nicolaie Mocanu.

Anul trecut primăria a început o sărbătoare nouă: “Fii Satului” se numește și reia o tradiție mai veche în care primarul invită oamenii din Greci, născuți și crescuți în comună tulceană, care au făcut ceva în viață lor și cu viață lor. În Greci sunt profesori doctori universitari, sunt comandanți de unități militare, avocați, medici de diferite specialități, ingineri, ofițeri de armată și foarte mulți oameni de calitate care au făcut ceva cu viața lor. Comuna se mândrește cu ei, iar acum îi cheamă acasă să se întâlnească, să se revadă, și în cele din urmă să pună bazele unei asociații care se va numi “Fiii Greciului”.

 

 

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*