Festivalul-Concurs Județean de Colinde, Datini și Obiceiuri de Iarnă „Leru’i ler” din Tulcea s-a încheiat

Festivalul-Concurs Județean de Colinde, Datini și Obiceiuri de Iarnă, „Leru’i ler”

Ansamblul Artistic Profesionist „Baladele Deltei” și Primăria Municipiului Tulcea au organizat sâmbătă, 14 decembrie, Festivalul-Concurs Județean de Colinde, Datini și Obiceiuri de Iarnă „Leru’i ler”.

Acest eveniment a ajuns la a XI-a ediție ca și festival de promovare a colindelor, datinilor și obiceiurilor de iarnă și la a VII-a ediție ca și festival-concurs.

Pentru câteva ore „Satul Pescăresc” a fost însuflețit de răsunetul colindelor și a prins culoare prin multitudinea măștilor și a costumelor care au adus în zilele noastre obiceiurile hibernale scoase din lada de zestre a străbunilor.

Competiția din acest an a fost una foarte strânsă, constatându-se o evoluție majoră în rândurile grupurilor participante, subliniindu -se faptul că această a VII-a ediție poate fi numită una dintre cele mai bune de până acum, originalitatea și calitatea momentelor atingând cote înalte.
Repertoriul participanților a fost alcătuit cu preponderență din lucrări dobrogene, cerință de bază în cadrul regulamentului de concurs.
Concurenți bine pregătiți, pricepuți în ale datinilor și cu voci de îngeri au impresionat prin interpretare și originalitate juriul format din –

Președinte juriu:

  • Cezar Colimitra – redactor, realizator programe Radio Constanța

Membrii:

  • prof. Simona Dumitru – profesor de educație muzicală în cadrul Colegiului Dobrogean „Spiru Haret” Tulcea
  • prof. Ştefan Coman – maestru coregraf, managerul Ansamblului Artistic Profesionist „Baladele Deltei”
  • prof. Aurelian Croitoru – dirijor în cadrul Ansamblului Artistic Profesionist „Baladele Deltei
  • Petru Țincoca – secretar literar în cadrul Ansamblului Artistic Profesionist „Baladele Deltei

Premiile au fost oferite pe mai multe categorii de vârstă și secțiuni, după cum urmează:

Marele Premiu:

  • Ansamblul „Plai de Dor” din Niculițel

Obiceiurile calendaristice şi cele legate de viaţa de familie sunt o componentă perenă a culturii noastre tradiţionale. Perioada sărbătorilor de iarnă începe de Sfântul Nicolae, sărbătorit de credincioşii ortodocși pe 6 decembrie şi se termină de Bobotează pe 6 ianuarie. Aşadar, o lună plină în care tradiţia este la loc de cinste. Cele mai răspândite şi mai fastuoase tradiții s-au dovedit a fi cele legate de marele Praznic al Crăciunului, sărbătorirea Anului Nou şi a Bobotezei. Cel mai important este Crăciunul, considerat ca sărbătoarea naşterii Domnului nostru Iisus Hristos. Prin astfel de evenimente care promovează vechile datini româneşti reușim în fiecare an să simţim şi să trăim atmosfera plină de căldură şi veselie a sărbătorilor de iarnă.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui Comunicat de Presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația TLnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe TLnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*