De Ziua Copilului, polițiștii tulceni organizează activități interactive pentru cei mici și pentru cei cu suflet de copil

Polițiștii tulceni organizează activități interactive pentru cei mici și pentru cei cu suflet de copil. FOTO arhiva IPJ Tulcea

De Ziua Internațională a Copilului, Inspectoratul de Poliție Județean Tulcea desfășoară împreună cu partenerii tradiționali, activități dedicate celor mici.

Astfel, potrivit IPJ Tulcea, în cursul zilei de 1 iunie, pentru a marca Ziua Internațională a Copilului, polițiștii din Tulcea vor organiza o activitate interactivă care se va desfășura în Piața Civică, dedicată celor mai mici cetățeni ai orașului.

Cei mici vor putea petrece alături de oamenii în uniformă, vor avea ocazia să vadă autospecialele din dotare, laboratorul criminalistic și cel de siguranță rutieră, câinii polițiști, dar și echipele de luptători de la Serviciul pentru Acțiuni Speciale.

Sunt invitații copiii, dar și cei cu suflet de copil, să ni se alăture în această zi specială și să sărbătorim împreună bucuria copilăriei într-un mod distractiv și interactiv.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui Comunicat de Presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația TLnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe TLnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*