Elemente ale unei posibile drone, identificate în zona Nufărul și Victoria, a anunțat Ministerul Apărării

Angel Tîlvăr. FOTO Facebook Angel Tîlvăr

Echipajul unui elicopter IAR 330 Puma al Forțelor Aeriene Române, din Baza Aeriană Mihail Kogălniceanu, a identificat miercuri, 13 septembrie, în jurul orei 11.30, în zona localităților Nufărul și Victoria, din județul Tulcea, fragmente care ar fi putut proveni de la o dronă, dispersate pe o suprafață de câteva zeci de metri, a anunțat Ministerul Apărării Naționale.

“Conform procedurilor, un alt elicopter al  Forțelor Aeriene Române, din Baza 90 Transport Aerian de la Otopeni, a fost trimis în zonă cu o echipă specializată la bord,  pentru a efectua cercetări preliminare în teren și ridicarea de probe pentru efectuarea expertizărilor” – Ministerul Apărării.

 

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui Comunicat de Presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația TLnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe TLnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*