De Rusalii, jandarmii tulceni vor fi alături de credincioși

De Rusalii, jandarmii tulceni vor fi alături de credincioși. FOTO IJJ Tulcea

Jandarmii tulceni vor asigura măsurile de ordine publică pe timpul slujbelor religioase oficiate cu ocazia manifestărilor religioase prilejuite de sărbătoarea de Rusalii.

Astfel, duminică, 20 iunie, jandarmii vor fi la datorie, asigurând protecția participanților și desfășurarea în condiții de siguranță a manifestărilor ocazionate de hramul Mănăstirii Cocoș din localitatea Niculițel.

Având în vedere că la Mănăstirea Cocoș din localitatea Niculițel va fi oficiată o slujbă religioasă pe o scenă amenajată în fața bisericii, iar moaștele Sfinților Zotic, Atal, Camasie și Filip vor fi scoase spre închinare și depuse în fața bisericii, jandarmii tulceni fac următoarele recomandări cetățenilor care vor fi prezenți la manifestarea religioasă:

  • să evite aglomerația;
  • să manifeste răbdare și să adopte un comportament civilizat;
  • să evite implicarea în conflicte de orice natură;
  • să respecte recomandările forțelor de ordine;
  • să acorde o atenție sporită modului de păstrare și asigurare a bunurilor și obiectelor personale;
  • să păstreze distanța fizică și să respecte măsurile de protecție sanitară;
  • ori de câte ori sesizează fapte ce pot afecta siguranța publică, să apeleze, în caz de urgență, numărul unic 112 sau să se adreseze celei mai apropiate patrule de ordine și siguranță publică.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui Comunicat de Presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația TLnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe TLnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*