Polițiștii de la protecția animalelor au mers în vizită la elevii Școlii Gimnaziale Speciale nr. 14 Tulcea

Polițiștii de la protecția animalelor, în vizită la elevii Școlii Gimnaziale Speciale. FOTO: IPJ Tulcea

Având în vedere că luna decembrie este luna cadourilor și a surprizelor, polițiștii tulceni de la Biroul pentru Protecția Animalelor au ales ca în pragul sărbătorilor de iarnă să aducă zâmbete pe chipurile a 80 de copii cu vârste cuprinse între 4 și 18 ani, elevi ai Școlii Gimnaziale Speciale nr. 14 Tulcea.

Potrivit Inspectoratului de Poliție Județean Tulcea, polițiștii le-au pus în vedere micuților importanța animalelor de companie, dar mai ales, grija față de acestea.

„După cum bine știm, fiecare animal are o menire anume, iar menirea noastră este aceea de a le îngriji și a le oferi cele mai bune condiții de trai, subliniind faptul că măsura umanității este dată și de grija față de animale. Copiii au fost surprinși de vizita polițiștilor care, deși nu erau îmbrăcați în Moș Crăciun, erau încărcați cu daruri și gânduri bune. Colegii noștri au fost primiți cu colinde, poezii și zâmbete de către micuți”, au transmis reprezentanții IPJ Tulcea.

De asemenea, aceștia au participat la activități interactive, bazate pe întrebări și răspunsuri pe tema „Grija față de animale”, iar la final, copiii au fost răsplătiți cu daruri trimise de Moș Crăciun tocmai de la Polul Nord.

„De cele mai multe ori, meseria de polițist presupune foarte multe responsabilități, griji și muncă asiduă, tocmai pentru a remedia comportamentul unor oameni care nu au primit valorile morale corespunzătoare la vârsta potrivită. De această dată, însă, colegii noștri au părăsit Școala nr. 14 încărcați cu energii pozitive, emoții și satisfacție, afirmând faptul că sunt convinși că au lăsat în urmă o serie de viitori adulți responsabili, atenți și activi la problemele comunității, care au înțeles importanța unei bune educații pentru societate”, au mai precizat sursele citate.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui Comunicat de Presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația TLnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe TLnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*