JCI PLAY 4×4, un eveniment de offroad, va avea loc la sfârșitul acestei săptămâni în județul Tulcea

Întâlnire JCI PLAY 4x4

JCI Constanţa organizează cea de-a 13-a ediție JCI PLAY 4×4 – eveniment de networking între profesionişti, oameni de afaceri și pasionaţi de activităţi în aer liber pe un traseu off-road presărat cu activităţi inedite de teambuilding.Scopul proiectului JCI PLAY 4×4 este dezvoltarea mediului de afaceri local prin realizarea întâlnirilor de „offroad business networking”, fiind o oportunitate de a obține valoare adăugată pentru timpul liber, îmbogățită prin mediu și parteneri.

Participanții vor pleca organizat sâmbătă spre Jurilovca din parcarea Țiriac Auto din Constanța la ora 7.30. Startul va fi dat în portul din Jurilovca, începând cu ora 10:00 iar participanții de pretutindeni sunt așteptați să se prezinte cel târziu la ora 9.00 la fața locului unde se vor forma echipele, se va preda kit-ul de participare şi va avea loc și instructajul dar și un scurt moment artistic al ansamblului folcloric lipovenesc Reabinușca. Evenimentul beneficiază de ospitalitatea Primăriei Jurilovca iar start-ul va fi dat de campioana olimpică la gimnastică, Dana Sofronie.

Ediția a 13-a se va desfăşura pe parcursul întregii zile, pe traseul: Jurilovca – Enisala – Slava Rusă – Camena – Vișina si vor fi vizitate obiective deosebite din aceasta zonă. Participanții vor fi împărțiți în echipe și vor avea de îndeplinit mai multe misiuni interesante. Pe traseu se vor desfășura o serie de activități antrenante: jocuri de strategie și de comunicare în cadrul fiecărei echipe formate .

De asemenea, participanții la eveniment vor afla informații interesante despre istoria zonei, vor admira peisaje memorabile şi vor descoperi adevărate comori ale zonei, ediția din acest an având ca obiectiv promovarea destinațiilor turistice din Zona Dobrogei de Nord.

Destinația finală va fi Gospodăria Tradițională „Suvenir din Dobrogea” de la Vișina unde participanții și membrii JCI vor petrece alături de Formația Ruskyi Rytm din Sarichoi și Ansamblul Bulgăresc Sfitilina din Vișina iar promoter-ul de tradiții autentice dobrogene, Bianca Folescu va fi gazdă primitoare și le va arăta participanților cum a pus bazele unui model de business rural cu specific local..

Organizatorii au pregătit surprize pentru toți participanții iar la toate acestea se adaugă activitățile distractive și interacțiunea cu oameni valoroși într-o experiență offroad de neuitat și posibilitatea unei experiențe JCI pentru întreg week-end-ul 24 – 25 mai cu cazare la pensiunea Heracleea din Jurilovca.

JCI Constanța mai oferă înscrieri doar participanților care dețin mașini de offroad cu care doresc să participe, până joi, 23 mai, ora 18.00.

 

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*