DNA l-a trimis în judecată pe fostul șef al Gărzii de Mediu Tulcea pentru luare de mită în formă continuată

DNA l-a trimis în judecată pe fostul șef al Gărzii de Mediu Tulcea pentru luare de mită în formă continuată, iar dosarul a fost trimis pentru soluționare Tribunalului Tulcea.

Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul teritorial Constanța au dispus trimiterea în judecată, în stare de arest preventiv, a inculpatului Meran Dorin, la data faptei comisar-șef al Comisariatului județean Tulcea din cadrul Gărzii Naționale de Mediu, pentru comiterea infracțiunii de luare de mită, în formă continuată.

“În rechizitoriul întocmit, procurorii au reținut, în esență, următoarea stare de fapt:

În perioada 30 august – 04 septembrie 2023, inculpatul Meran Dorin, în calitatea menționată mai sus, ar fi pretins de la un om de afaceri (martor în cauză) suma de 25.000 lei și alte foloase necuvenite, pentru a-i aplica acestuia o amendă mai mică sau chiar sancțiunea avertismentului ca urmare a unui control efectuat de către inculpat la un punct de lucru al unei societăți comerciale, administrată de martor.

La data de 04 septembrie 2023, suma de bani, pretinsă anterior, ar fi fost remisă inculpatului în autoturismul acestuia, ocazie cu care s-a procedat la constatarea infracțiunii flagrante.

Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului Tulcea, cu propunere de a se menține măsurile preventive și asigurătorii dispuse în cauză.

În cauză, procurorii au beneficiat de sprijin din partea Direcției Generale Anticorupție” – DNA.

 

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui Comunicat de Presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația TLnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe TLnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*