FOTO VIDEO 144 de ani de la revenirea Dobrogei la teritoriul național. Ședința festivă comună a fost organizată la Consiliul Județean Tulcea

Ziua Dobrogei, marcată la Tulcea. FOTO Cristina Sîmbeteanu

Ziua Națională a Dobrogei a fost marcată luni, 14 noiembrie, prin numeroase manifestări speciale cu iz cultural și istoric, în ambele județe care compun provincia.

La Tulcea, seria evenimentelor dedicate împlinirii a 144 de ani de la revenirea Dobrogei în componența teritoriul României moderne, a debutat cu o ceremonie militară și religioasă, urmată de o depunere de coroane, la monumentul Independenței.

Anul acesta, a fost rândul Consiliului Județean Tulcea să fie gazda ședinței festive comune susținută alături de reprezentanții Consiliului Județean Constanța. Evenimentul a avut loc în sala „Mihail Kogălniceanu” și a reunit, pe lângă reprezentanți ai administrației publice locale și județene din Tulcea și Constanța și invitați din partea minorităților conlocuitoare, precum și reprezentanți ai asociațiilor culturale care ilustrează diversitatea etnică a tărâmului dintre Dunăre și Marea Neagră.

„Un scriitor din Constanța, Ovidiu Dunăreanu, crescut la Ostrov de Constanța spunea așa: «dobrogenii, înainte de orice sunt niște oameni solari, luminoși, deschiși la suflet și la minte. Apoi sunt harnici și temerari, trăsături fundamentale moștenite de la încrezătorii și curajoșii coloniști care au făcut ca acest ținut al mării să înflorească și să se integreze cu fruntea sus spațiului național»”, a ținut să puncteze o frumoasă descriere a locuitorilor din Dobrogea, președințele Consiliului Județean Tulcea, Horia Teodorescu.

Numărându-se printre inițiatorii legii care conferă o semnificație aparte dății de 14 noiembrie în calendarul sărbătorilor naționale, președintele Consiliului Județean Constanța, Mihai Lupu argumentează că „România nu era întreagă, România avea nevoie de Dobrogea și Dobrogea de România. În 2013, împreună cu un coleg de-al meu de la Tulcea, participând la foarte multe evenimente din țară, mi-am dat seama că Dobrogea merită să aibă o zi națională și atunci am avut această inițiativă”.

Alegerea datei de 14 noiembrie face trimitere la Războiul de Independenţă sau războiul ruso-româno-turc, încheiat în 1878, în urma căruia Dobrogea a revenit la teritoriul naţional, după mai bine de patru secole în care s-a aflat sub dominație otomană.

Ziua Națională a Dobrogei a fost instituită la 9 septembrie 2015, atunci când Camera Deputaților, în calitate de for decizional a dat votul pentru proiectul ce fusese adoptat deja în Senat cu doi ani în urmă, pe 19 noiembrie 2013.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui Comunicat de Presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația TLnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe TLnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*