FOTO Luna iulie, o lună de foc și la propriu și la figurat pentru pompierii militari tulceni

Pompierii au fost solicitați să intervină ieri pentru stingerea a 13 incendii. FOTO ISU Tulcea

Pompierii Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Delta” al județului Tulcea au fost solicitați să intervină luni, 18 iulie, pentru stingerea a 13 incendii. Trebuie menționat faptul că din cele 13 incendii produse la nivelul județului Tulcea, 12 au fost de vegetație uscată, suprafața totală cuprinsă de flăcări fiind de aproximativ 190 de ha.

Potrivit ISU Tulcea, incendiile de vegetație uscată reprezintă o problemă majoră cu care se confruntă pompierii în această perioadă. Arderile necontrolate și temperaturile extreme fac ca flăcările să se extindă cu repeziciune, necesitând eforturi considerabile din partea salvatorilor.

Un astfel de eveniment a fost cel produs în localitatea Smârdan, unde focul a cuprins 150 de ha de pășune, iar pompierii militari s-au luptat patru ore cu flăcările pentru lichidarea acestora.

În unele cazuri, aceste incendii pot afecta, pe lângă vegetație, și locuințele sau bunurile materiale.

Două exemple concludente le reprezintă incendiile produse luni, 18 iulie, în localitatea Carcaliu, unde focul s-a extins la o magazie și la o grămadă de lemne, respectiv cel produs în localitatea Căprioara, unde incendiul izbucnit în curte a cuprins cu repeziciune și două anexe gospodărești. Din fericire, în niciuna dintre situații nu au existat victime.

O altă misiune a pompierilor tulceni a avut loc luni dimineața, când, în jurul orei 08.00, un apel la numărul unic de urgență 112 anunța producerea unui incendiu la o centrală termică din localitatea Tulcea. Ajunși la fața locului, salvatorii au procedat rapid la limitarea și lichidarea flăcărilor, înlăturând astfel pericolul de extindere. Centrala termică a fost afectată dar, din fericire, nu au existat victime.

Majoritatea incendiilor au ca și cauză, focul deschis în spații deschise și mucurile de țigară aruncate la întâmplare.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui Comunicat de Presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația TLnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe TLnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*