Un tânăr cu probleme medicale a spart o farmacie din Tulcea și a furat medicamente psihotrope

Polițiștii tulceni. FOTO Cătălin Schipor

Polițiștii tulceni au fost sesizați în noaptea de 20 spre 21 ianuarie că persoane necunoscute au intrat prin efracție într-o farmacie. La scurt timp, o altă persoană a reclamat prin 112 că i-au fost tăiate toate patru cauciucurile de la o mașină, parcată în vecinătatea farmaciei cu pricina.

Au fost demarate cercetări de către polițiști Biroului de Investigații Criminale din cadrul Poliției Municipiului Tulcea, iar la scurt timp, pe baza înregistrărilor camerelor de supraveghere și a martorilor, s-a stabilit că o singură persoană a comis ambele fapte. Aceasta a și fost identificată ca fiind un tânăr de 30 de ani, din municipiu. La perchezițiile făcute la domiciliul său, anchetatorii au găsit 95 de cutii de medicamente, ce conțin substanțe psihotrope și se eliberează pe bază de rețetă specială.

Se pare că suspectul suferă de o afecțiune medicală și din cauza acesteia a provocat distrugerea și a comis furtul. Pe numele acestuia, polițiștii au deschis un dosar de cercetare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt calificat și distrugere.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*