Președintele Federației Române de Baschet, în vizită la Tulcea

Președintele Federației Române de Baschet, în vizită la Tulcea. FOTO CJ Tulcea

Vicepreședintele Consiliului Județean Tulcea, Mihai Huleni, a primit marți, 30 ianuarie, vizita unei delegații a Federației Române de Baschet, conduse de președintele Emilia Carmen Tocală. Vizita este ocazionată de relocarea Sucursalei Regionale nr. 9 a Federației Române de Baschet de la Constanța la Tulcea.

Scopul întâlnirii a fost legat de stabilirea unei colaborări eficiente pentru dezvoltarea durabilă și armonioasă a copiilor și tinerilor, selecții, organizarea clinicurilor pentru antrenori și a campurilor de pregătire.

„Am regionalizat administrativ baschetul românesc și la Constanța nu ne-am mișcat foarte bine, în sensul să găsim oamenii potriviți la locul potrivit. La Tulcea, familia Grecu a demonstrat că poate capitaliza și resursa umană și tot ce înseamnă administrația publică. Suntem conștienți de importanța strategică a orașului și credem că această inițiativă ne va permite să ne extidem cu succes prezența și să lucrăm îndeaproape cu comunitatea locală“, a declarat președintele Emilia Carmen Tocală.

„Suntem foarte bucuroși să vă avem alături de noi, pentru că sunteți o personalitate a sportului tulcean și a sportului românesc în general și vă felicit pentru realegerea în funcția de vicepreședinte FIBA. Este îmbucurător faptul că se înființează o sucursală de baschet la Tulcea și sunt convins că vom colabora bine. Avem și avantajul faptului că vom beneficia de o sală polivalentă nouă, o clădire modernă și multifuncțională, care să servească atât sportului de performanță, cât și comunității locale. Vom colabora foarte bine pentru că, până la urmă, dumneavoastră nu ați venit să cereți, ați venit să dați o șansă sportului în județul nostru“, a declarat vicepreședintele Mihai Huleni.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui Comunicat de Presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația TLnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe TLnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*