De Izvorul Tămăduirii, jandarmii sunt alături de credincioșii tulceni

Jandarmii tulceni, la datorie în perioada Sărbătorilor Pascale. FOTO IJJ Tulcea

Jandarmii tulceni vor asigura măsurile de ordine publică pe timpul slujbelor  religioase oficiate cu ocazia manifestărilor religioase prilejuite de sărbătoarea Izvorul Tămăduirii. Misiunea acestora este de a asigura protecția participanților și desfășurarea manifestărilor în condiții de siguranță.

Vineri, 7 mai,  jandarmii  vor asigura măsurile de ordine publică la Mănăstirea Izvorul Tămăduirii și Fântâna de Leac din orașul Măcin,  județul Tulcea,  cu ocazia manifestărilor religioase prilejuite de sărbătoarea hramului bisericii.

Pentru a evita producerea unor incidente, Jandarmeria Tulcea face următoarele recomandări:

  • persoanele care participă la slujbele religioase să manifeste răbdare și să adopte un comportament civilizat
  • să evite implicarea în conflicte de orice natură
  • să respecte recomandările forțelor de ordine
  • să acorde o atenție sporită modului de păstrare și asigurare a bunurilor și obiectelor personale
  • să păstreze distanța fizică și să respecte măsurile de protecție sanitară
  • ori de câte ori sesizează fapte ce pot afecta siguranța publică,  să apeleze, în caz de urgență, numărul unic 112 sau să se adreseze celei mai apropiate patrule de ordine și siguranță publică

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui Comunicat de Presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația TLnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe TLnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*