Consiliul Județean Tulcea organizează concursul cu premii cu tema „Poveste de Paște“, ediția a IV-a, pentru a marca Sărbătorile Pascale.
Evenimentul va avea loc în contextul manifestărilor promovate de Consiliul Județean Tulcea pentru a marca cea mai mare sărbătoare a creștinătății.
La concursul „Poveste de Paște“, organizat în perioada 2 -22 aprilie 2024, pot participa tulceni din toate localitățile județului.
Concurenții își vor utiliza talentul și creativitatea pentru a exprima, artistic, ce înseamnă Sărbătoarea Paștelui pentru ei. Pot fi realizate lucrări de orice fel: desene, picturi, machete, compuneri, filme, fotografii etc.
Până pe data de 22 aprilie 2024, ora 12.00, concurenții trebuie să trimită imagini care prezintă aceste lucrări pe adresa de email comunicare.cjtulcea@yahoo.com
Lucrările înscrise în concurs trebuie să fie rezultatul activității individuale!
Toate lucrările vor fi însoțite (obligatoriu) de: numele și datele de contact ale concurentului (număr de telefon și adresă de e-mail), vârsta, iar pentru concurenții minori – numele unuia dintre părinți/tutore și datele de contact (număr de telefon și adresă de e-mail) ale unuia dintre părinți/tutore.
În cazul în care un concurent nu a primit confirmare de primire, pe e-mail, din partea Consiliului Județean Tulcea, este rugat să contacteze Serviciul Comunicare, Relații Externe, Anticorupție și Promovarea Județului la numărul de telefon 0240/502208.
Vor fi acordate premii de creativitate, dar și premii speciale pentru lucrări care se vor distinge prin originalitate.
Be the first to comment