Un bloc din Tulcea a fost evacuat din cauza unui pachet suspect

În pachetul suspect au fost găsite bucăți de polistiren. FOTO IPJ Tulcea

În jurul orei 17.00, polițiștii din cadrul Inspectoratului de Politie Județean Tulcea au fost sesizati prin apelul de urgență 112 cu privire la faptul că, pe str.1848 din municipiul Tulcea este lăsat un colet suspect.

Echipajele de poliție din cadrul Serviciului de Acțiuni Speciale, Biroului de Ordine Publică, dispozitivul Inspectoratului pentru Situații de Urgență Tulcea și două echipe de intervenție a Inspectoratului de Jandarmi Judetean Tulcea, s-au deplasat de urgență la fața locului.

Coletul suspect a fost identificat în spatele unei scări de bloc de pe str.1848. În zonă s-a asigurat perimetrul și au fost evacuați locatarii scării de bloc, de la etajul 1 și parter. În urma verificării coletului suspect de către echipa pirotehnică din cadrul Serviciului Român de Informații Tulcea, a rezultat că nu avea un conținut periculos, în sacul negru fiind două bucăți de polistiren.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui Comunicat de Presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația Tulcea NEWS, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*