Măsuri de sprijin acordate de AJOFM Tulcea în scopul creșterii gradului de ocupare, reducerii discriminării și integrarii sociale pe piaţa muncii a persoanelor cu dizabilităţi

AJOFM Tulcea. FOTO Adrian Boioglu

În vederea promovării facilităţilor inserţiei pe piaţa muncii a persoanelor cu dizabilităţi, Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Fortei de Muncă Tulcea organizează sesiuni de informare, seminarii, mese rotunde în cadrul cărora sunt promovate drepturile persoanelor cu dizabilități, importanţa integrării socio-profesională a acestora în societate şi facilitarea accesului persoanelor pe piaţa forţei de muncă, dar şi campanii de sensibilizare a societăţii, privind egalitatea de şanse a persoanelor cu dizabilităţi, cu ceilalţi membri ai societăţii.

Conform Legii nr. 76/2002 privind sistemul asigurărilor pentru șomaj și stimularea ocupării forței de muncă, angajatorii care încadrează în muncă pe durată nedeterminată absolvenţi din rândul persoanelor cu handicap primesc lunar, pentru fiecare absolvent, o sumă în cuantum de 2.250 lei, pe o perioadă de 18 luni.

De asemenea, angajatorii care, în raport cu numărul de angajaţi, şi-au îndeplinit obligaţia, potrivit legii, de a încadra în muncă persoane cu handicap, precum şi angajatorii care nu au această obligaţie legală, dacă încadrează în muncă pe durată nedeterminată persoane cu handicap şi le menţin raporturile de muncă sau de serviciu cel puţin 18 luni, primesc lunar, pe o perioadă de 12 luni, pentru fiecare persoană angajată din această categorie, o sumă în cuantum de 2.250 lei.

Legea nr. 448/2006 pentru protecţia şi promovarea drepturilor persoanelor cu handicap, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, consfințește dreptul persoanelor cu handicap de a munci şi de a realiza venituri în conformitate cu prevederile legislaţiei muncii, precum şi cu dispoziţiile speciale din această lege. În acest sens, conform legii menţionate mai sus, „Persoanele cu handicap aflate în căutarea unui loc de muncă sau încadrate în muncă, beneficiază, de următoarele drepturi:

  1. a) cursuri de formare profesională;
  2. b) adaptare rezonabilă la locul de muncă;
  3. c) consiliere în perioada prealabilă angajării şi pe parcursul angajării, precum şi în perioada de probă, din partea unui consilier specializat în medierea muncii;
  4. d) o perioadă de probă la angajare, plătită, de cel puţin 45 de zile lucrătoare;
  5. e) un preaviz plătit, de minimum 30 de zile lucrătoare, acordat la desfacerea contractului individual de muncă din iniţiativa angajatorului pentru motive neimputabile acestuia;
  6. f) posibilitatea de a lucra mai puţin de 8 ore pe zi, în condiţiile legii, în cazul în care beneficiază de recomandarea comisiei de evaluare în acest sens;

Potrivit art. 78 din Legea nr. 448/2006 pentru protecţia şi promovarea drepturilor persoanelor cu handicap, acestea pot fi încadrate în muncă conform pregătirii lor profesionale şi capacităţii de muncă, atestate prin certificatul de încadrare în grad de handicap. Autorităţile şi instituţiile publice, persoanele juridice, publice sau private, care au cel puţin 50 de angajaţi, au obligaţia de a angaja persoane cu handicap într-un procent de cel puţin 4% din numărul total de angajaţi.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui Comunicat de Presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația TLnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe TLnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*