Polițiștii au desfășurat acțiuni pentru prevenirea delincvenței juvenile în unități de învățământ din județul Tulcea

Acțiune de prevenire. FOTO IPJ Tulcea

Polițiștii din cadrul Biroului Siguranță Școlară au desfășurat, în perioada 30 martie – 3 aprilie 2026,  activități preventive în unitățile de învățământ de pe raza județului Tulcea, având ca obiectiv prevenirea și combaterea faptelor de delincvență juvenilă.

Potrivit IPJ Tulcea, activitățile au avut loc la mai multe școli din județ, fiind desfășurate activități de informare și prevenire adresate elevilor și personalului unităților de învățământ privind  prevenirea traficului și consumului de droguri, tutun și băuturi energizante, prevenirii infracțiunilor comise cu violență, inclusiv bullying și cyberbullying și  prevenirea portului sau folosirii fără drept de obiecte periculoase și educației rutiere.

În total, 598 de persoane au beneficiat de activitățile informativ-preventive desfășurate.

Pe parcursul acțiunilor, polițiștii au legitimat 15 persoane și au efectuat verificări pentru respectarea legislației în vigoare.

Astfel, a fost verificată o societate comercială din zona unităților de învățământ privind comercializarea de băuturi alcoolice, țigări și energizante către minori, precum și modul de asigurare a pazei obiectivelor, fiind realizate două instruiri ale agenților de pază.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui Comunicat de Presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația TLnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe TLnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*