Locuitorii din nordul județului Tulcea au primit un nou mesaj RO-Alert . Ei au fost avertizați că există riscul căderii unor obiecte din spațiul aerian

Adăpost de protecție civilă, realizat de militari în Delta Dunării. FOTO Ministerul Apărării

Inspectoratul General pentru Situații de Urgență a transmis, astăzi, în jurul orei 12:00, un mesaj de informare și avertizare prin sistemul RO-ALERT către populația din zona de nord a județului Tulcea.

Potrivit ISU Tulcea, mesajul are caracter preventiv și vizează posibilitatea căderii unor obiecte din spațiul aerian. În acest context, sunt recomandate măsuri minime de siguranță, precum adăpostirea și respectarea indicațiilor autorităților, în funcție de evoluția situației.

„Decizia transmiterii mesajului RO-ALERT a fost luată în urma unei informări primite de la Statul Major al Forțelor Aeriene, care, prin mijloacele proprii de supraveghere, a detectat existența unor ținte aflate în deplasare către zona de frontieră dintre România și Ucraina.

Reiterăm apelul către cetățeni de a-și menține calmul, de a urmări cu atenție mesajele transmise prin sistemul RO-ALERT, de a se informa exclusiv din surse oficiale și de a sesiza de îndată numărul unic de urgență 112 în cazul observării unor incidente sau situații deosebite” – ISU Tulcea.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui Comunicat de Presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația TLnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe TLnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*