Vizite educaționale pentru studenți în inima Deltei Dunării

Studenți în vizită la ARBDD. FOTO ARBDD

Săptămâna aceasta, Administrația Rezervației Biosferei Delta Dunării (ARBDD) a fost gazda a două grupuri universitare internaționale și naționale, într-un demers de învățare, cercetare și explorare a patrimoniului natural și cultural al Deltei

Primul grup format din 35 de studenți însoțiți de cadre universitare de la Universitatea de Arhitectură și Urbanism Ion Mincu București împreună cu parteneri de la Universitățile Tehnice din Viena, Catania și Liechtenstein desfășoară o nouă ediție a programului Erasmus – BLENDED INTENSIVE PROGRAMME, dedicat arhitecturii tradiționale și tehnologiilor adaptative, participând la ateliere practice în Delta Dunării.

Cel de al doilea grup, format din 33 studenți însoțiți de profesori de la Universitatea de Științe Agronomice și Medicină Veterinară București, Facultatea de Ingineria și Gestiunea Producțiilor Animaliere, specializările Protecția Consumatorului și a Mediului, Tehnologia Prelucrării Produselor Agricole și Controlul și Expertiza Produselor Alimentare. se află în vizită de studiu.

Vizita la sediul ARBDD a precedat activitățile desfășurate în teren, oferind ambelor grupuri participante la aplicațiile practice din Delta Dunării un cadru introductiv valoros.

În această etapă, participanții au fost familiarizați cu importanța și valorile Rezervației, patrimoniul natural și cultural al zonei, precum și cu obiectivele de management și proiectele implementate de ARBDD pentru conservarea și dezvoltarea durabilă a acestui teritoriu unic.

A urmat apoi deplasarea în teren,unde teoria s-a împletit cu practica, iar natura a devenit cea mai bună lecție.

 

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui Comunicat de Presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația TLnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe TLnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*