Trei infantieriști marini care au asigurat carantina în cartierul Bendea din Babadag au fost confirmați cu COVID-19

Autoritățile s-au deplasat în Babadag pentru a verifica aplicarea măsurilor luate. FOTO Prefectura Tulcea

Trei infanteriști marini au fost confirmați pozitiv, după ce au fost testați săptămâna aceasta pentru COVID-19, în urma încheierii misiunilor de sprijin a structurilor M.A.I. din orașul Babadag.  Tot detașamentul este în izolare la domiciliu pentru 14 zile. La nivelul județului Tulcea au mai fost confirmați pozitiv dintre forțele de ordine și doi polițiști și un jandarm

Doi dintre militari sunt internați în Spitalul Județean de Urgență Tulcea, la Secția de Boli Infecțioase, iar cel de-al treilea se află internat în Spitalul de Boli Infecțioase „Victor Babeș” din Timișoara, a confirmat maiorul Cornel Pavel din cadrul SMFN. Acesta a precizat că militarii, doi din Tulcea și unul din Timișoara au executat misiuni 14 zile, apoi beneficiază de recuperări după serviciu..

La nivelul Regimentului 307 Infanterie Marină din Babadag, au fost luate măsurile prevăzute pentru aceste situații, a fost desfășurată o anchetă epidemiologică, tehnica și spațiile de lucru au fost dezinfectate și au fost aplicate măsurile individuale de protecție și de prevenție.

Toți militarii detașamentului din care au făcut parte cei trei militari infectați cu noul coronavirus SARS CoV-2 și au executat misiuni în sprijinul structurilor M.A.I. sunt plasați în izolare la domiciliu, conform procedurilor standard în vigoare, starea lor de sănătate fiind bună.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui Comunicat de Presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația TLnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe TLnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*