S-au aprobat scenariile de funcționare pentru unitățile de învățământ din județul Tulcea

Elevii vor merge fizic la școală în funcție de scenariul în care se află localitatea

Comitetul Județean pentru Situații de Urgență Tulcea, întrunit în ședință extraordinară joi, 29 aprilie, a aprobat scenariile de funcționare pentru unitățile de învățământ din județul Tulcea, începând cu data de 5 mai.

Potrivit Prefecturii Tulcea, acestea vor fi deschise conform celor trei scenarii, astfel:

  1. Scenariul 1 – VERDE: pentru unitățile de învățământ din județul Tulcea menționate în ANEXA 1, pentru reluarea cursurilor după vacanțele școlare, să își desfășoare activitățile didactice prin participarea zilnică a tuturor preșcolarilor și elevilor în unitățile de învățământ, cu respectarea și aplicarea tuturor normelor de protecție;
  2. Scenariul 2 – GALBEN: pentru unitățile de învățământ din județul Tulcea menționate în ANEXA 2, pentru reluarea cursurilor după vacanțele școlare, să își desfășoare activitățile didactice prin:
  • Participarea zilnică, cu prezență fizică în unitățile de învățământ, a tuturor preșcolarilor și elevilor din învățământul primar, a elevilor din clasele a VIII-a și a XII-a, a XIII-a și a celor din anii terminali din învățământul profesional și postliceal, cu respectarea și aplicarea tuturor normelor de protecție;
  • Participarea zilnică în sistem online a elevilor din celelalte clase/ani de studiu.
  1. Scenariul 3 – ROȘU: pentru unitățile de învățământ din județul Tulcea menționate în ANEXA 3, pentru reluarea cursurilor după vacanțele școlare, să își desfășoare activitățile didactice prin:
  • Participarea zilnică, cu prezență fizică în unitățile de învățământ, a tuturor preșcolarilor și elevilor din învățământul primar;
  • Participarea zilnică, cu prezență fizică în unitățile de învățământ, a elevilor din clasele a VIII-a și a XII-a, a XIII-a și a celor din anii terminali din învățământul profesional și postliceal, cu respectarea și aplicarea tuturor normelor protecție, cu prezența fizică de până la jumătate din numărul total de elevi înmatriculați în respectivele clase terminale;
  • Participarea zilnică în sistem online a elevilor din celelalte clase/ani de studiu.

Hotărârile Comitetului Județean pentru Situații de Urgență Tulcea au la bază propunerile unităților de învățământ, avizate de Inspectoratul Școlar Județean Tulcea și de Direcția de Sănătate Publică Județeană Tulcea.

Hotărârea CJSU poate fi consultată pe site-ul oficial al Instituției Prefectului: https://tl.prefectura.mai.gov.ro/wp-content/uploads/sites/20/2021/04/hot-103-deschidere-scoli.pdf

ANEXA 1: https://tl.prefectura.mai.gov.ro/wp-content/uploads/sites/20/2021/04/ANEXA-1_-Scenarii_29.04.2021.pdf

ANEXA 2: https://tl.prefectura.mai.gov.ro/wp-content/uploads/sites/20/2021/04/ANEXA-2_-Scenarii_29.04.2021.pdf

ANEXA 3: https://tl.prefectura.mai.gov.ro/wp-content/uploads/sites/20/2021/04/ANEXA-3_Scenarii_29.04.2021.pdf

 

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui Comunicat de Presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația Tulcea NEWS, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*