Polițiștii de frontieră au salvat 17 sturioni prinși în plase ilegale pe Marea Neagră

Polițiștii de frontieră au salvat 17 sturioni prinși în plase ilegale pe Marea Neagră. FOTO Poliția de Frontieră

Polițiștii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă au descoperit, în Marea Neagră, mai multe plase de pescuit ilegale, cu o lungime totală de peste 700 de metri, în care erau capturate 17 exemplare de sturion.

Potrivit Gărzii de Coastă, în perioada 29-30 aprilie 2026, polițiștii din cadrul Grupului Nave Sulina în cooperare cu reprezentanți ai Agenției Naționale pentru Pescuit și Acvacultură și ofițeri din cadrul Agenției FRONTEX au desfășurat mai multe acțiuni de prevenire și combatere a pescuitului ilegal, nedeclarat și nereglementat în zona mării teritoriale.

„Cu această ocazie, au descoperit unelte de pescuit confecționate din fir monofilament și multifilament, care aveau o lungime totală de peste 700 de metri. În aceste plase erau capturate 17 exemplare de sturion din specia păstrugă și nisetru, toate aflate în stare vie.

Exemplarele au fost eliberate imediat în mediul lor natural, conform reglementărilor legale în vigoare, iar uneltele de pescuit au fost ridicate pentru continuarea cercetărilor” – Garda de Coastă.

În toate cazurile, polițiștii de frontieră efectuează cercetări privind săvârșirea unor infracțiuni la regimul braconajului piscicol, urmând ca la finalizarea acestora să fie dispuse măsurile legale.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui Comunicat de Presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația TLnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe TLnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*