În contextul unui an marcat de temperaturi extreme și incendii de vegetație tot mai frecvente, comuna Casimcea face un pas important în asigurarea siguranței locuitorilor: achiziționarea unei mașini moderne de pompieri, complet echipată, menită să sprijine intervențiile rapide în caz de incendiu.
Primarul comunei, Gheorghe Țilincă, a vorbit pentru TLnews despre această investiție esențială, justificată de realitățile tot mai dure ale verilor toride.
„Datorită arșiței excesive din anul ăsta, incendiile au devastat suprafețe mari de păduri și pășuni, nu doar în România, ci în toată lumea. Nici comuna Casimcea n-a fost scutită. Am avut șapte incendii până acum, unul mai mare și altele mai mici, pe care le-am reușit să le stopăm din fașă”, a explicat primarul.
Până de curând, pompierii voluntari ai comunei foloseau o autospecială veche, fabricată în 1980, care nu mai putea face față cerințelor actuale. În unele situații, intervențiile s-au realizat chiar și cu o vidanjă de 6 tone remorcată de tractorul primăriei, o soluție lentă și ineficientă în cazuri de urgență.
„Ultimele două incendii mici le-am stins cu vidanja. Ne-am dat seama că nu mai putem continua așa. Am făcut o rectificare de buget, am tăiat de unde s-a putut și am cumpărat această mașină. Ne-a costat 32.000 de euro și am adus-o din Austria”, a precizat edilul.
Noua autospecială este complet dotată, cu echipamente moderne: generator de curent, aparat de respirat, drujbă și alte unelte indispensabile intervențiilor eficiente. Deja, mașina a fost folosită într-o primă intervenție în satul Corugea, unde a fost stins rapid un incendiu izbucnit pe marginea șanțului.
Intervențiile sunt asigurate de o echipă de 13 voluntari înscriși în SVSU Casimcea (Serviciul Voluntar pentru Situații de Urgență). Coordonarea se face printr-un grup de comunicare online, iar reacția este rapidă.
„Din 13, se găsesc mereu 3-4 oameni disponibili. Avem și trei șoferi desemnați pentru mașină, astfel încât intervenția să nu depindă de o singură persoană. Mergem cu mașina de pompieri înainte, că se deplasează repede, iar în spate vine tractorul cu vidanja. De multe ori reușim să stingem incendiul până să ajungă pompierii de la Babadag.” spune primarul Gheorghe Țilincă.
Primarul a mai menționat că autospeciala beneficiază de întreținere periodică, fiind verificată la fiecare șase luni pentru a asigura o funcționare optimă. Această investiție nu doar că aduce un plus de siguranță cetățenilor din Casimcea, ci reprezintă și un exemplu de mobilizare eficientă a resurselor locale într-un context climatic tot mai imprevizibil.










Be the first to comment