VIDEO Klaus Iohannis: „Din 1 iunie se redeschid terasele și vor deveni posibile și spectacolele în aer liber”

Klaus Iohannis. FOTO PNL Tulcea
Klaus Iohannis. FOTO PNL Tulcea

Președintele României, Klaus Iohannis a anunțat, joi, că începând din 1 iunie se vor redeschide terasele, se va putea merge la plajă, și vor deveni posibile și spectacolele în aer liber, toate în condiții de siguranță, distanțare și igienă.

„Începând din 1 iunie câteva activități care au fost interzise vor redeveni posibile. Se redeschid terasele. Este clar că este nevoie de unele măsuri speciale, spre exemplu mesele vor fi la cel puțin doi metri și vom putea sta maxim patru persoane la o masă. De la 1 iunie se va putea merge la plajă, dar şi aici este nevoie de păstrarea distanței de cel puțin doi metri între scaunele de plajă”, a precizat Klaus Iohannis.

De asemenea, el a mai anunțat că, de la aceeași dată, va fi reluat transportul internațional, rutier și feroviar, dar și deplasările în afara localităților, fără declarație.

„Va fi reluat transportul internațional rutier și feroviar, în condiții de siguranță, distanțare și igienă. Vor deveni posibile și spectacolele în aer liber, cu un număr de până la 500 de spectatori. Totodată, de la 1 iunie deplasările în afara localității vor fi libere, deci nu va mai fi nevoie de declarație”, a mai declarat președintele României.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui Comunicat de Presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația TLnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe TLnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*